Este insidios si seducator, cautand sa valorifice fiecare imprejurare in propriul interes. Isi afiseaza demagogic sentimentele paterne: la moartea unicului copil, Relisor, in varsta de doua luni, publica in ziar un anunt patetic-gro-tesc, prin care spera sa smulga bani celor impresionati.
De altfel, el cere fara jena bani tuturor: lui Pascalopol, lui Felix, Aglaei, Otiliei si chiar servitoarei Marina. Pentru Stanica, nu adevarul in sine conteaza. Eroul trage cu urechea si colporteaza vesti partial adevarate sau chiar neverosimile, interesat aproape gratuit, cu placerea unui artist, de reactiile emotionale si de tensiunile produse. Aduce, de pilda, la familia Tulea vestea logodirii lui Pascalopol cu Otilia, apoi pe aceea a adoptarii Otiliei. Minte, santajeaza, se lamenteaza, paraste, este viclean si sentimental, escroc si principial la modul demagogic.
Comportamentul labil si lipsa de consecventa in idei si sentimente sunt definitorii pentru Stanica Ratiu. Staruinta sa obsesiva o constituie mostenirea lui mos Costache, catre care converg toate manevrele sale subtile, fara ca el vreodata sa-si dezvaluie intentiile in fata unei alte persoane. Energia risipita cu tenacitate in aceasta directie nu cunoaste nicio rezerva de moralitate, manifestandu-se sub forma unui atac insidios, caruia Costache Giurgiuveanu nu va putea sa-i reziste.
Stanica aduce un doctor care-l consulta cu forta pe batran, cautand, dupa cum banuieste Felix, sa descopere o dereglare a sistemului nervos, prin care sa demonstreze ca mos Costache este iresponsabil. Pascalopol intelege scopul acestei manevre: punerea lui Giurgiuveanu sub supraveghere, chiar interdictie si scoaterea Otiliei din casa. Pentru ca nu reuseste, neobosit, Stanica isi continua asaltul: ii trimite ba-tranului o scrisoare (nesemnata) prin care acesta este sfatuit sa nu o adopte pe Otilia, sau ii strecoara ideea nesigurantei bancilor care oricand pot da faliment.
Dupa primul atac cerebral suferit de mos Costache, Stanica se afla mereu la panda, asteptand “lovitura care sa-i schimbe cursul vietii”, intrandu-i pe neasteptate in casa la cele mai imposibile ore. Descoperind locul unde sunt ascunse pachetele de bancnote, el nu ezita sa infaptuiasca o faradelege oribila: luand banii de sub salteaua pe care zace batranul in agonie, ii provoaca moartea cu absoluta seninatate si calm desavarsit. La sfarsitul actiunii, personajul nu-si va dezminti labilitatea comportamentala: nemaifiind interesat de casatoria cu Olimpia (deoarece obtinuse in alt mod avere), se desparte de aceasta si se casatoreste cu Georgeta (femeie “usoara”), deschi-zandu-si un birou de avocatura. Traseul ascensiunii sociale este astfel incheiat.
Situat in descendenta unor personaje celebre din istoria romanului romanesc (Dinu Paturica si Tanase Scatiu), personajul Stanica Ratiu iese din limitele tipologiei clasice a arivistului. Prin felul neschematic in care este construit si prin bunavointa cu care il priveste naratorul (desi, de-a lungul actiunii acumuleaza trasaturi de caracter negative), el ne aminteste faptul ca ambiguitatea se inscrie in insasi natura afectiva a omului si tine de com-plexitatea vietii.
Ai vreo nelămurire?