Cel mai iubit dintre pamanteni, in opinia lui Eugen Simion, e “romanul unui destin care asuma o istorie, romanul unei istorii care traieste printr-un destin”. Dragostea pentru Matilda si pentru Suzi Culala sunt marile evenimente care jaloneaza acest destin. Intre acestea, o serie de episoade, cu gradul lor diferit de ironie, culoare, dramatism (Nineta, Caprioara etc). Tema camilpe-tresciana a luciditatii si suferintei gaseste raspuns ironic la Victor Petrini: “Cata luciditate, atata suferinta! Da, asa el Dar cine dracu te pune! De ce nu ne mai iubeste? Ce stupid, cand totul ar fi fost atat de simplu daca am pastra in noi revelatia acelor clipe sublime, acea seninatate izbavitoare”.
Victor Petrini face efortul de a se smulge din fatalitatea relatiei”, de a descoperi legea secreta a existentei sale, de a spune lucruri esentiale despre conditia omului dintotdeauna. Acceptand ca experientele lui sunt repetabile, cauta totusi unicitatea, acele puncte inalienabile din personalitatea umana care se reveleaza intotdeauna surprinzator. Traversand medii diferite, personajul radiografiaza mentalitati (de la lumea scriitorilor, medicilor, a puscariei politice, pana la lumea grupului de la salubritate), oferind imaginea, “totalitatii unei existente”.
Fara indoiala ca Marin Preda a intentionat sa creeze un “om al timpurilor noastre” intr-o naratiune care ar ilustra ceea ce numea odata “tema povestitorului” (v. Imposibila intoarcere). Dupa Morometii (vol. I si II), unde isi impusese dictatorial prezenta “tema lor, a taranilor”, nu “[tema] povestitorului, de mii de ori mai interesanta decat a taranilor care sunt atat de plini de ei incat isi inchipuiesc ca lumea e o lume de tarani”, visa o carte in care tema lui sa aduca incununarea operei, sentimentul satisfactiei depline. Victor Petrini, alter ego al autorului, personaj situat contrapunctic fata de Niculae, intruchipeaza ecuatia unei existente traite cu o voluptate sfidatoare de angoase.
Ai vreo nelămurire?