Spatiu deschis si descoperit, asa cum arata si etimologia cuvantului in limba latina, forumul era un fel de piata publica a centrelor urbanistice ale Imperiului Roman, ridicarea lui constituind, peste timp, un act de proslavire a ctitorului. Prima constructie de acest fel in capitala de pe Tibru a fost Forum Romanum, apoi au urmat Forum Augustus, inaltat de primul imparat roman, dupa care imparatii Vespasian si Nerva au mai adaugat inca doua asemenea edificii.

Ultima si cea mai impunatoare dintre constructiile imperiale de acest fel a fost Forum Traiani, ctitorita de legendarul Marcus Ulpius Traianus (98-117 d.Hr.). incredintata celebrului arhitect Apollodor din Damasc, constructia Forumului a necesitat mai intai escavarea unei coline naturale. Lung de 290 m si lat de 175 m, acest grandios complex arhitectural cuprindea o piata dreptunghiulara (116 x 95 m), Basilica Ulpia, bibliotecile greaca si latina, Columna lui Traian, o alta piata, comerciala si Templul divinului imparat Traian, ridicat dupa moartea acestuia. Orientat de la nord la sud, Forumul era prevazut cu un loc de intrare sub forma unui arc de triumf cu trei deschizaturi, intre care, prin cea din mijloc, foarte lata, puteau intra atelajele trase de cai.

Piata era dominata de statuia in bronz a lui Traian, in postura de calaret, amplasata pe un soclu de 3 m. in nordul acesteia se afla Basilica, a carei bolta era sustinuta de 108 coloane de granit (10,65×2 m fiecare), acoperisul acesteia fiind din foi de bronz aurite. in estul si in vestul Columnei se aflau bibliotecile care tezaurizau diferite documente de stat si memorii ale imparatilor scrise pe papirus, pergament, piele de animale, panza de in, placi de lemn, fildes, foi de bronz.

Trimite prietenilor

Ai vreo nelămurire?