Grigore Ureche a intampinat mari dificultati in redactarea Letopisetului Moldovei pentru ca era primul care scria in limba romana si nici vocabularul, nici topica nu erau bine fixate.

De aceea, fraza lui este stangace, greoaie, pare infantila, austera. Din aceste mitive, Eugen Negrici a vorbit despre “naratiunea pura sau nuda sau colturoasa”.

Ureche isi incepe scrierea cu al doilea descalecat din 1359, invocand episodul cinegetic cu descinderea lui Dragos Voda din muntii impaduriti ai Maramuresului.
Ureche a valorificat izvoare autohtone scrise in slavona si straina, in special poloneze si latine.

Sunt retinute fapte maii ales din timpul lui Alexandru cel Bun, dar cea mai mare parte a letopisetului se refera la Stefan cel Mare, in timpul caruia Moldova atinge apogeul.

Peroada post- Stefan este de fapt o succesiune de nenorociri, calamitati, catastrofe, astfel incat, tonul cronicarului se schimba radical si ne putem da seama ca tara este in regres si continua sa ofteze dupa marele domnitor.

Cele mai des intalnite scene sunt cele de lupta. De aceea, fraza lui Ureche este foarte dinamica, este bogata in verbe si adverbe. Nicolae Manlescu a vorbit de energia discursului lui Ureche, de economia de mijloace, de claritatea stilului si a tras concluzia ca putem discuta despre “clasicismul acestui cronicar”.

Neavand predecesori, Ureche a fost nevoit sa creeze o limba literara si a organizat fraza pe principiul coordonarii, adica in registrul popular, accesibil.
Miron Costin, din punctul de vedere al limbii literare, il va lua ca model pe Ureche si isi va dezvolta fraza, care va deveni una plina de subordonate, chiar complicata si, de multe ori, foarte lunga.

Costin este mult mai cult decat ureche si e capabil sa plaseze evenimentele dion Moldova intr-un cadru mai larg, european.Pe de alta parte, daca Ureche are un timbru neutru, si grozaviile pe care le povesteste sunt nemarcare afectiv, Miron Costin este un participativ si tot ce scrie poarta amprenta emotiei, asadar, putem discuta de patetismul cronicarului.

Costin vede peste tot apropierea mortii, vede degradare, dezolare, observa la tot pasul vulnerabilitatea fiintei, nesiguranta vietii.

Ion Neculce se simte dator sa continue efortul inaintasilor sai si anume pentru perioada 1761-1723, dar mentalitatea sa este mult deosebita de cea a lui Ureche si Costin.

Prin limba sa ascutita si prin spiritul barfitor, revendicativ, el seamana mai degraba cu un cronicar muntean (Radu Popescu, Radu Greceanu).
Predoslovia letopisetului arata limpede ca autorul acorda foarte ptuin credit izvoarelor, cu motivatia ca a scris singur dintru a sa stiinta.

Prin urmare, mentalitatea luiu Neculce este una folclorica si dupa stilul livresc al lui Costin, Neculce reprezinta reintoarcerea la traditia populara.

Felul cum intelege sa isi prezinte corpusul de anecdote si legende, grupate sub genericul “O sama de cuvinte” pledeaza pentru acelasi lucru : “Cine va voi sa le creada, bine va fi, iar cine nu va voi, iar bine, cum ii va fi voia, asa va face”.

Trimite prietenilor

Ai vreo nelămurire?