Momentul politic era favorabil. Egiptul era amenintat de hititi, de babi lonieni si de asirieni, in timp ce intrigile, discordiile si rivalitatile interne sla beau forta de rezisteuta a canaaneenilor.

De fapt, “cucerirea” Canaanului n-a fost de ia inceput si pana la sfirsit rezultatul unei actiuni militare, agresive, distructive. La inceput triburile nomade ale israelienilor, ale evreilor deci, au intretinut relatii pasnice cu ca naaneenii; si nu rareori se intimpia ca un clan israelit mai slab sa solicite in schimbul unor anumite prestatii protectia unui trib canaanean mai puternic. Au fost si conflicte armate numeroase; dar, fiind depasiti de superioritatea militara a canaaneenilor si lipsiti fiind de o experienta a razboiului, israelienii au trebuit sa se multumeasca sa ramina in regiunile de deal, neputand sa ocupe zonele de cimpie care erau protejate de orasele fortificate si de numeroasele care de lupta ale canaaneenilor.

Triburile israeliene au inceput sa patrunda in Canaaan dupa aproape patruzeci de ani grei de viata nomada prin stepele Peninsulei Sinai sub conducerea lui Iosua, urmasul lui Moise care intre timp murise. Moise fusese o personalitate exceptionala, de organizator, legislator, unificator al diferitelor triburi, precum si un venerat conducator spiritual; Iosua insa era un adevarat sef militar. Sub conducerea lui triburile israeliene au inaintat spre nord, ajungand pana sub zidurile Ierusalimului “orasul palmierilor”. Cetatea Ierusa limului cel mai avansat post de aparare spre rasarit al Canaanului putea rezista, cu cele doua randuri de ziduri groase de 3,50 m si 10 m inaltime. Dar gratie superioritatii numerice a israelienilor, entuziasmului, fanatismului si disperarii lor, sistemul de aparare al cetatii slabit si de un recent cutremur a cedat.

Dupa aceasta prima victorie au urmat altele contra oraselor-cetati Dabir, Lachis, etc. Cu timpul, si dupa lupte continui si cu alte triburi inveci nate ale moabitilor, amonitilor, apoi ale altora din desertul Siriei forta si experienta razboinica a israelienilor sporesc. Inainteaza spre nord si ii inving
pentru prima data in cimp deschis pe canaaneeni (1125 i.e.n.). Este pe rioada in care, dupa moartea lui Iosua, apare un tip nou de razboinic, tipul conducatorului militar specializat “judecatorul”, cum este numit in Biblie.

Obiectivul principal al triburilor israeliene, in numar de 12, erau vaile fertile ale Canaanului, fisia de circa 30 km latime de-a lungul coastei Medite-ranei.
Aparuse insa pe la inceputul secolului al XII-lea i.e.n. un nou pericol: migratia in masa a “Popoarelor Marii”, care ataca si distrug vechile cetati ma ritime feniciene (Ugarit, Biblos, Sidon, Tir) si invadeaza nordul Egiptului; invinsi de Ramses al III-lea (in 1188 sau 1194 i.e.n.) dupa ce un grup im portant atacase si cucerise cetatile din sudul Canaanului invadatorii se re trag, instalindu-se (intre 1170-1150 i.e.n.) in bogata cimpie din zona medite raneana a Palestinei.

Acest grup de razboinici, al filistenilor, cum erau numiti, era foarte puternic. Era unit si era dotat cu arme noi, superioare, de fier me tal (foarte putin folosit in Palestina) pe care ei il posedau in mare cantitate si al carui monopol in Palestina vor continua sa-l detina, fapt care le va aduce si mari profituri comerciale.

Cum ei urmareau sa ocupe intregul Canaan, filistenii intrara in curand in conflict cu israelienii. Dupa primele batalii victorioase (in a doua batalie au rapit evreilor si “Arca Aliantei”) filistenii ocupara zona colinara, Palestina centrala, si isi dezarmara adversarii. Confederatia lor de cinci orase-cetati va controla si marele drum comercial care lega Egiptul de Orientul Apropiat.

Asadar, in jumatatea a doua a secolului al XI-lea existenta poporului is raelian era amenintata. In aceasta situatie disperata s-a dovedit insuficienta institutia spontana a “judecatorilor”, a unor sefi militari temporari, si tot mai necesara a devenit institutia monarhiei, dupa exemplul celorlalte popoare din jur.

Trimite prietenilor

Ai vreo nelămurire?