Personaj principal, static, multidimensional, realist, exponential.
Modalitati de caracterizare:
— caracterizare directa: portretul facut de narator si de alte personaje; autocaracterizarea;
— caracterizare indirecta: prin propriile actiuni, simtiri si ganduri; prin mediul in care traieste; prin comentariul naratorial.
Personajul este o alta ipostaza, mai umana, a proprietarului de pamant. Grigore Iuga e, sub aspect social, un descendent al parintelui sau, dar, spre deosebire de acesta, se dovedeste a fi mai ingaduitor cu taranii, care ar putea capata unele drepturi asupra pamantului. Totul ramane insa in planul discutiilor si al intentiilor.
Fiul mosierului Miron luga din Amara ofera, fata de tatal sau, o alta ipostaza, mai umana, a proprietarului de pamant. Grigore Iuga e, sub aspect social, un descendent al parintelui sau, dar, spre deosebire de acesta, el se dovedeste a fi mai ingaduitor cu taranii, care ar putea capata unele drepturi asupra pamantului, intrand astfel in randul fiintelor omenesti.
Totul ramane insa in planul discutiilor si al intentiilor. De altfel, procedeul obisnuit de re-liefare a personajului este conversatia. Generatia noua de aristocrati rurali scoliti in Occident, ca si tanarul Iuga, admite doar ca taranul e exploatat si de mosier, si de arendas, dar nu are vointa de a-si transpune in actiune punctele de vedere. Viziunile democratice ale tinerilor proprietari se ciocnesc de prejudecatile vechii aristocratii. Miron Iuga vede in ideile fiului sau simple utopii. Cu toate acestea, Grigore nu si-a pierdut definitiv simtul de proprietate personala. El ramane marele proprietar agricol, asa cum insusi se prezinta in fata avocatului Baloleanu: “Cum vrei tu sa ma convingi pe mine, proprietar, sa daruiesc taranilor pamantul pe care-l muncesc impreuna cu dansii din mosi-stramosi…” Tanarul mosier are numai pretentia ca intelege “chestia taraneasca”, insa esenta problemei ii scapa si lui. Desi “conasul Grigorita” -cum ii spun satenii cu simpatie – ramane de partea taranilor zdrobiti de actiunea brutala a autoritatilor, acesta considera totusi revolta populara un incident regretabil, ce putea fi evitat, si nu marturia unor nemultumiri legate chiar de existenta monopolului mosierilor asupra terenurilor agricole.
El il va convinge pe Gogu Ionescu sa vanda pamantul taranilor “pentru ca au platit si ei cu destul sange macar dreptul de a cumpara pamant”. Dar conflictul dintre boieri si tarani nu s-a stins, din moment ce conceptia asupra proprietatii nu s-a schimbat: “N-a sosit inca ceasul dreptatii, coane Grigorita, dar trebuie sa soseasca odata si odata, ca lume fara dreptate nu se poate”.
Dincolo de problema pamantului, personajul e umanizat si prin iubirea pentru sotia sa, Nadina. Sentimentul dragostei ii da consistenta si il face mai real fata de celelalte personaje ale cartii. Pentru Grigore Iuga, iubirea nu poate fi decat unica si absoluta. Un cuplu se intemeiaza pe incredere si respect reciproc.
Compromisul nu are ce cauta intr-o dragoste adevarata, femeia frumoasa trebuie sa infrumuseteze existenta, nu s-o intineze”, spune el la un moment dat. Femeia da sens vietii barbatului si, de aceea, el trebuie sa-i satisfaca toate capriciile: “Grigore se schimbase de cand sosise Nadina – spune naratorul. Numai dupa ce a strans-o iar in brate si-a dat seama ca fara ea viata lui ar fi zdrobita. Ii scuza toate greselile, acuzandu-se pe sine pentru ele. O femeie ca ea are dreptul si chiar datoria sa traiasca, sa se bucure de omagiile lumii, nu sa vegeteze in umbra, cum ar fi vrut-o el dintr-un egoism meschin”. Dar nu cochetaria si ocupatiile mondene ale Nadinei sunt cauzele rupturii dintre cei doi, ci infidelitatea conjugala, care nu poate fi iertata nicicum.
Tragismul evenimentelor din finalul romanului, in urma carora isi pierd viata Miron Iuga si Nadina, nu-i spulbera eroului principiile de viata. El isi pastreaza ideile democratice, dar si dorinta de a-si reface proprietatea. Viata insa merge mai departe pentru noul stapan al domeniului Amara, care spera sa-si faureasca o noua existenta alaturi de Olga Postelnicu.
Ai vreo nelămurire?