Personaj principal, static, multidimensional; alter ego al autorului.
Modalitati de caracterizare:
— caracterizare directa: portretul facut de narator si de alte personaje; autocaracterizarea;
— caracterizare indirecta: prin propriile actiuni, simtiri si ganduri; prin comentariul naratorial; prin mediul in care traieste.
Personalitatea poetului, mozaicata, ne este conturata prin tehnica oglindirilor exterioare, subiective. Ladima, alter ego al autorului, este intelectualul de rasa, categoric si intransigent pana la halucinatie, nevoit sa-si duca existenta intr-o lume insalubra de afaceristi ve-rosi si ordinari.
Erou principal al romanului, Ladima e poetul menit sa fie “fatal si greu cenzurat de moarte”. Este construit, mai mult decat alte personaje, din iluminarile retrospective provocate de ceilalti naratori, in genere necreditabili, ai romanului, recompunandu-se mereu intr-o lupta dramatica, acerba, cu un destin implacabil care este soarta dintotdeauna a geniilor. Ladima e albatrosul lui Baudelaire obligat la o existenta mocirloasa.
Personalitatea poetului, mozaicata, ne este conturata prin tehnica oglindirilor exterioare, subiective. Personajul “inalt, slab, cu ochii rotunzi si orbitele mari, adancite, …cu o mustata de sergent-major si carare de frizer cu haina neagra de alpaca, iar camasa alba, si cu gulerul dintotdeauna prea larg”, aparea, in recursul interior al lui Fred Vasilescu, “…un om atat de serios, un profesor ca infatisare, care facea oricui, chiar asa demodat, o impresie de reala distinctie…” Fiul Lumanararului, de care se diferentiaza social, il va simti mai tarziu ca pe un frate “frate adevarat, din acelasi altoi de suferinta, care era grav ca un profesor universitar, de o politeta de ambasador pensionar, surazand putin indepartat, cu ochii calzi in orbitele prea mari…” In schimb, pentru aproximativ actrita Emilia Rachitaru, care vedea in el un posibil rol pe scena, era “putin cam haloimas, dar era simpatic”. Pentru politicienii Nae Gheorghidiu si Tanase Vasilescu, Ladima insemna omul de manevra, devenit primejdios cand “Veacul”, gazeta condusa un timp de poet, incearca sa nu mai raspunda manevrelor lor politice. Cibanoiu il considera un om de o rara inteligenta, pe cand Penciulescu il considera un dobitoc. Procurorul insarcinat sa elucideze cazul mortii lui Ladima il socoteste drept unul “din cei mai de seama poeti ai nostri, de la Eminescu incoace, desi era aproape necunoscut marelui public. Asta a fost insa totdeauna soarta geniilor”. Poezia-i astrala provoaca uneia dintre revistele vremii un necrolog zguduitor prin simplitate si tragism: “Unul dintre cei mai mari poeti ai timpului (…) hranit cu otet, fiere si dezgust de contemporani, a dus tacut teava rece pe inima calda si stupida si a domolit-o, sfaramand-o. Noapte buna, poet smintit si cumsecade”.
Cazul lui Ladima traduce in primul rand, in mod exemplar, o drama de ordin social. Este, ca si in cazul altor eroi masculini camilpetrescieni, drama spadei care, sub puternica si continua apasare a oprelistilor societatii, nu se indoaie, nu se pleaca, ci se rupe. Ladima este intelectualul de rasa, categoric si intransigent pana la halucinatie, nevoit sa-si duca existenta intr-o lume insalubra de afaceristi verosi si ordinari.
Ai vreo nelămurire?