Comedia “O scrisoare pierduta” de I. L. Caragiale prezinta evenimente legate de fixarea candidatului guvernamental, in capitala unui judet de munte si satirizeaza moravurile politice si familiale din ultimele decenii ale secololui trecut. Personajele sunt reprezentantii a doua grupari politice care se dusmanesc, se lupta si se impaca.
Alcatuita din patru acte, cu actiune bine dozata in jurul conflictului, “O scrisoare pierduta”,este o comedie de moravuri, a carei tema o constituie viata publica si de familie a inaltei societati romane, in penultima decada a secolului al 19 lea.
Actiunea este plasata “in capitala unui judet de munte”, unde se da lupota pentru dobandirea puterii. Comicul prezent in aceasta opera este de limbaj, de moravuri, de caracter, de situatie, de nume.
Din amintirile lui Ion Suchianu nu cunoastem imprejurarile in care Caragiale a gasit solutia Dandanache. Dupa primele trei acte, autorul “Scrisorii pierdute” oscila intre victoria lui Catavencu si cea a celuilalt grup. Prietenii consultati opteaza pentru una sau alta din cele doua solutii. Dupa cateva zile, Caragiale i-a comunicat lui Suchianu ca victoria va fi a unui personaj “mai prost ca Farfuridi si mai canalie decat Catavencu”.
Agamita, cel care se adreseaza tuturor cu “neicusorule”, “puicusorule” da nastere la situatii penibile confundandu-l pe Trahanache cu Tipatescu si considerandu-l pe acesta sotul Joitichii.
Autorul revarsa asupra lui o cascada de mijloace ale comicului, caracterizandu-l si ridiculizandu-l pana la grotesc. Faptul ca vorbeste “peltic si sasait” sporeste efectul comic.
El se afla undeva spre limita de jos a degringoladei umanului, ramolismentul sau intelectual, automatismele, ticurile, nu estompeaza insa vanitatile politice, pentru care in fapt nu are argumente reale, oneste, ci unele exterioare (descendenta ereditara) sau colaterale “familia mea de la patussapte si eu, in toate Camerele, cu toate partidele, ca romanul impartial”.
Contrastul comic este evident si se realizeaza intre pretentiuile sale politice si realitatea sa interioara sau intre psihicul sau vadit dezorientat, confuz, mecanic si ingenuozitatea si abilitatea sa politica.
Dandanache este o caricatura clara, cu o memorie in deriva, avand mania deputatiei, pentru care uzeaza tot de arma santajului, pe care Catavencu a scapat-o, Dandanache este insa suficient de perfid si josnic pentru a nu inapoia scrisoarea de amor, care reprezinta o garantie a unei existente linistite, comode.
Vorbirea sa incoerenta reiese si din cuvintele pe care le adreseaza alegatorilor : “In sanatatea alegatorilorcare au probat patriotism si mi-au acordat (nu nemereste) asta cum sa zic, de !…zi-i pe nume, de !…a ! ; eu care familia mea de la patusopt in Camera, si eu ca romanul, impartial, care va sa zicacum se zite in sfarsit sa traiasca !”.
Ai vreo nelămurire?