Inteligenta ii ascute simturile, de aceea dragostea e pentru Stefan Gheorghidiu un act de acaparare devoranta ce tinde sa anihileze personalitatea partenerului: “Cei care se iubesc au drept de viata si de moarte unul asupra celuilalt.” De aici, nu trebuie insa trasa concluzia ca eroul se lasa prada pasiuni oarbe. De altfel, irationalitatea acesteia ii repugna Nobleta sa deriva din considerarea iubirii ca produs al spiritului, deci ca traire superioara. Scena in care ii tine Elei, in pat, prelegeri de filozofie nu are alt sens decat ca Gheorghidiu doreste ca femeia iubita sa fie mereu in intimitatea spiritului sau.
Lipsa oricarui ecou in constiinta partenerei de viata ii determina inrolarea ca voluntar in randurile armatei romane, pe frontul primului razboi mondial, cu iluzia ca aici se va izola de o societate cu care nu poate comunica, dar revelatia starii precare a armatei, ca efect al sforariilor politice ce l-au lasat pana mai ieri indiferent al dezinteresului conducatorilor, constiinta ca intreprinderea sa, administrata de Nae Gheorghidiu, fabrica arama pentru obuzele nemtilor, i-o spulbera definitiv. Experienta tragica a razboiului, vazut ca o monstruozitate, ca un mod de alienare a individului, il determina sa refuze de-a mai lupta. Forma de protest, aceasta atitudine, ca si despartirea de Ela, subliniaza esecul experientei sociale a lui Stefan Gheorghidiu. Acest faliment consta in imposibilitatea unei autonomii absolute, atat de visata de lucidul si intransigentul erou.
Ratiunea prezentei Elei in roman e acea de generator al dramei lui Stefan Gheorghidiu. La inceput e o studenta saraca precum viitorul sot, impreuna cu care realizeaza o casnicie frumoasa in sensul comuniunii sentimentale. In aceasta faza, Stefan Gheorghidiu ii confera atributele idealitatii: “trup balai”, “ochii inlacrimati si albastri”, “generozitate”, “bunatate”. Acestor insusiri li se adauga logic, o atitudine acaparatoare- expresie a unei iubiri de o cuceritoare franchete: isi urmareste sotul la cursuri si seminarii, participa alaturi de el pana si la prelegeri de matematici superioare, desi nu intelege nimic etc.
Mostenirea unchiului Tache ii influenteaza fundamental comportamentul, trezind in ea “porniri care dormitau latent din stramosi” (ironia autorului jurnalului e limpede).
Egoismul, patima cu care intervine in problemele mostenirii, rapiditatea cu care noua situatie schimba peisajul casnic ii releva sotului, brusc, o fiinta comuna. Repede, ea devine un produs al lumii din jur, ale carei conveniente le imprumuta fara crize de adaptare. Preocuparile de moda excursii, dans devin un modus vivendi tot mai dificil pentru un sot contrariat de noua ipostaza a femeii creditate la inceput cu alte atribute morale.
Stefan Gheorghidiu pare a avea dreptate in acest caz, afirmand ca “O iubire mare e mai curand un proces de autosugestie.” In consecinta eroul constata o data cu cititorul, ca Ela ii infirma aproape metodic imaginea de arhetip al feminitatii, pe care i-o conferise gratie elanurilor sale idealiste. Subiectivitatea viziunii initiale e explicabila la un personaj ce raporteaza permanent existenta la absolut. Eroina exista exclusiv in planul constiintei lui. Practic, Ela nu are o existenta independenta de aici relativitatea imaginii. De fapt ea nici nu intereseaza in sine, precum am aratat la inceput. E o pura conventie.
Ai vreo nelămurire?