Moduri de expunere

Termenul defineste felul in care se exprima un om in general, cum isi alege mijloacele de comunicare in functie de scopul urmarit.

Din punct de vedere literar, intalnim mai multe moduri de expunere:

a) Naratiunea – este relatarea faptelor in ordinea desfasurarii lor sau a importantei pe care le-o acorda autorul. Caracterizata prin temporalitate, naratiunea este specifica genului epic si desprindem: planul istoriei, al relatarii si planul discursului, al povestirii. Desi naratiunea este specifica prozei (schita, nuvela, povestire, roman), ea poate fi intalnita si in operele in versuri (legenda, balada, poemul eroic, epopeea).

b) Descrierea – presupune infatisarea unor amanunte caracteristice naturii (in versuri) = pastel; in proza = tablou (la fel: un interior); infatisarea chipului unei persoane = portret.

In opozitie cu naratiunea, care consta in succesiune si temporalitate, descrierea este statica si vizeaza dimensiuni spatiale. Ca figura stilistica frecventa, in descriere intalnim enumeratia. In unele texte narative, descrierea constituie o pauza necesara, pentru relaxare, dupa o succesiune de fapte. In descriere, se folosesc cu predilectie timpurile verbale continue, prezentul sau imperfectul, spre deosebire de naratiune, careia ii sunt specifice timpurile verbale momentane, perfectul simplu si perfectul compus (vezi concordanta timpurilor). Desi, in general, descrierea este statica, intalnim si descrierea unei batalii (cea de la Vaslui, din Oamenii Mariei Sale, romanul Fratii Jderi, de M. Sadoveanu), in care sunt incluse si elemente dinamice.

c) Dialogul – reda convorbirea dintre doua sau mai multe personaje. in operele dramatice, dialogul este preponderent; in diferitele naratiuni, intalnim o imbinare intre descriere, naratiune si dialog, elementele de dialog putand fi uneori decupate ca segmente dramatice. (Gandeste-te la schitele lui I.L. Caragiale, care par niste scenete, la povestirile si nuvelele sale, asemanatoare unor tablouri, Incearca o argumentatie a interferentei, asemanarilor si diferentelor dintre modurile de expunere.)

d) Monologul – inseamna un dialog al personajului cu el insusi, presupune o intensa traire sufleteasca, marcheaza o rascruce de atitudini in pragul unei hotarari. Monologul poate fi intalnit in diferitele naratiuni, dar si/uneori in operele dramatice, desi nu este deplin justificat, fiindca acestea se bazeaza, preponderent, pe dialog. Eseul este opera literara care utilizeaza cu predilectie monologul.