Incadrarea in epoca literara.
-Curente si orientari literare. Receptari critice.-
Simbolismul romanesc, derivat din cel francez, dar inscriindu-se in modernism, nu luptand impotriva lui, isi atinge apogeul ca miscare literara intre anii 1905-l914. Pe langa reintoarcerea muzicii in poezie, asa cum sustinea arta poetica a lui Verlaine, simbolismul este curentul literar cu mari inovatii la nivelul formei. Versul liber se va impune in opera lor, eliberand poezia de constrangerile prozodiei traditionale. Cel care-l impune in poezia franceza este Arthur Rimbaud, alaturi de Jules Laforgue, pentru ca apoi sa fie teoretizat de Gustave Kahn – “… insemnatatea noii tehnici poetice… sta in a permite fiecarui poet in a concepe versul sau strofa sa originala si de a transcrie ritmul sau propriu si individual in loc de a se supune unui tipar gata confectionat.”
Poetul George Bacovia va folosi si el aceasta tehnica a versului liber, preluata atat din poezia simbolista franceza, cat si din mediul cenaclului Literatorul, condus de cel care teoretizeaza curentul in literatura noastra, Alexandru Macedonski. Nu trebuie sa uitam ca Bacovia frecventeaza cenaclul intre 1903-l904 si ca Macedonski este autorul primului poem cu vers liber de la noi – Hinov. O alta caracteristica simbolista la care adera Bacovia este “auditia colorata”, mergand pe urmele lui Rimbaud si ale cunoscutului sau sonet intitulat Vocalele. Criticul George Calinescu ii recunostea aceasta preocupare, adaugand – “Simbolismul poetului e acela din traditia sumbra a baudelairianismului, care a cantat ploaia insinuanta, rece, provincia, uratul funebru, monotonia burgheza, tristetea autumnala.”
Poezia Nervi de primavara apare in Ateneul cultural din Bacau, in numarul 3, in luna mai 1925 , fiind inclusa apoi in volumul Scantei galbene din 1926.
-Tema si semnificatia titlului. Influente.-
Tema aparenta a poemului pare sa fie iubirea, dar aceasta nu mai constituie demult o cale de salvare din acest univers bantuit de melancolie, valsuri funebre si prezenta mortii. Erosul va fi deci, asociat cu regretul neimplinirii, cu tristetea, cu trecerea si nu cu permanenta – “Mii de femei au trecut”, “Trece si ea”. Apropierea de primavara poate sa fie inselatoare, intrucat aceasta nu mai reprezinta in acest caz, ca in poezia lui Alecsandri. speranta si un nou inceput. Starea de spirit provocata de primavara eului poetic bacovian este o iritare profunda, o suferinta ce merge pana la nevroza, anotimpul ranindu-i simturile prin explozia de culoare, prin forfota orasului si manifestarea intensa a vietii. Nu intamplator in tiuu se aduc alaturi de primavara “nervii”, care sunt expresia acestei stari. Nevroza si odata cu ea si alienarea sugerata de titlul poeziei Nervi de primavara provin din dezacordul dintre pesimismul organic al eului liric bacovian si explozia de vitalitate a primaverii. Agitatia oamenilor, prezenta trecatoare a erosului il oboseste, ii irita sensibilitatea, provocandu-i nevroze si melancolie.
Simptomatic pentru aceasta perceptie este lipsa oricarei urme a culorii verzi in poezie, verdele reprezentand viata, promisiunea unui nou inceput. Singura referinta cromatica se realizeaza printr-o sinestezie – “vibrarea de violete”. Florile reunesc intr-o singura imagine parfumul imbatator si delicatetea vizuala , intruchipand apropierea mortii. La fel de importanta e si semnificatia violetului in poezia lui Bacovia. Partizan al auditiei colorate, poetul vede in violet semnul iesirii din realitate, culoarea halucinatiei si a cosmarului. Aceste corespondente par influentate atat de poezia lui Rimbaud, dar mai ales de convingerile lui Baudelaire, manifestate nu numai in celebrul sonet Correspondances , dar si in ceea ce scria despre pictura lui Delacroix cu prilejul Expozitiei Universale din 1885, de la Paris – “…. cine n-a cunoscut acele ceasuri admirabile, adevarate sarbatori ale spiritului unde simturile mai atente percep senzatii mai puternice, unde cerul de un azur mai limpede isi adanceste mai nesfarsit abisul, unde sunetele vibreaza muzical, unde culorile graiesc, unde parfumurile povestesc noiane de ganduri … Ei bine, pictura lui Delacroix imi pare talmacirea acelor zile frumoase ale mintii.”
-Elemente de structura si compozitie.-
Poezia contine trei strofe inegale si un distih, versurile alternand ca lungime. Acest gen de structurare serveste foarte bine deschiderii spre realitatea interioara, in care starile de spirit nu sunt niciodata aceleasi, fiind un element al esteticii simboliste. Incipitul poeziei realizeaza o imagine socanta, in contrast cu titlul. Cuvantul cheie este “melancolia”, care capata accente moderniste prin asocierea cu nevroza si iritarea simturilor. Finalul consta intr-o adevarata nota simbolista, bazandu-se pe sugestie si corespondenta dintre muzica “valsului funebru” si tristetea bacoviana. un sentiment complex, provocat de apropierea mortii. Imaginile vizuale sunt predominante – strada, femeile, dar lor li se adauga delicate sugestii tactile, prinse prin sinestezie – “vibrarea de violete” sau imagini auditive, specifice poeziei bacoviene – “valsul funebru”.
-Procedee si mijloace artistice. Imagini artistice si figuri de stil.-
Oboseala si iritarea produsa eului poetic de vitalitatea ce inconjoara primavara se traduc in prima strofa prin senzatii fizice – “Sunt ametit…” sau “Palid, si mut…”. Punctele de suspensie arata stari sufletesti confuze, dar si o sfarseala existentiala a sufletului. Paloarea are, negresit, legatura cu boala, ca semn al mortii, ce bantuie universul bacovian. Mutenia reprezinta neputinta comunicarii eului liric, izolat de lume si de sine pentru ca e altfel, diferit de ceilalti. Hiperbola “Mii de femei au trecut” marcheaza trauma pierderii erosului. Astfel, eul poetic ramane prizonierul acestei lumi dominata de moarte, haos interior si melancolia valsurilor funebre, de unde nu se poate evada nici macar prin iubire. Strada – element al decorului exterior – se transforma intr-un reper al geografiei interioare – “Melancolia m-a prins pe strada”, devenind un refren obsedant al neputintei.
Strofa a doua se deschide cu o sinestezie – “E o vibrare de violete”. Ca si Eminescu in Floare albastra, Bacovia asociaza floarea cu erosul si prezenta iubitei, dar si cu pierderea iubirii. Daca la Eminescu, iubirea. chiar spiritualizata, presupune existenta unei povesti comune, la Bacovia exista un refuz al depasirii planului interior, tradat de forma negativa a verbului – “nu pot” si de prezenta raportului de coordonare adversativ -“As vrea. / Dar nu pot…”. Importanta erosul, cat si a pierderii acestuia este redata prin folosirea majusculei – “Ea”, dar si prin exclamatia, ce tradeaza suferinta – “oh”. Violetele nu semnifica doar pierderea iubirii, ci si prezenta familiara a mortii. Aceasta prezenta face ca totul sa para inutil, zadarnic si fara speranta – “Nimicnicia m-a prins pe strada”. Primavara, orasul, strada, dragostea fac parte dintr-o realitate iluzorie, ce incepe sa-si piarda substanta pentru eul poetic, intors tot mai mult spre interior. Asa se explica uitarea – “Pal, si uitat”, dar si somnul, ca stare ce preceda moartea – “Am adormit”. Venirea primaverii e obositoare si-i provoaca suferinta, dezvaluita de prezenta exclamatiei “oh” si a adverbului “iar” – “Oh, primavara iar a venit”. Acordurile valsului funebru definesc aceasta lume, lipsita de orizont, in umbra mortii, a carei unica motivatie ramane melancolia – “Melancolia ma tine-n strada”.
-Versificatie-
Poezia nu are rima si nici un ritm constant, folosind versuri libere, semilegate, cu masura inegala. De asemenea versurile scurte alterneaza cu cele lungi, exprimand evolutia realitatii interioare.
-Modurile si timpurile verbale-
Timpul predominant in poezie este perfectul compus, subliniind ideea ireversibilitatii pierderii erosului. Prezentul e folosit mai ales in contextul iubirii, pentru a accentua intensitatea perceptiei acestei experiente – “E o vibrare de violete” sau “Trece si Ea”. Pierderea va fi resimtita, in acest context, cu mai multa acuitate.
-Concluzii-
Prezentand, ca si alte poeme, confuzia planurilor exterior si interior, facuta aici sub presiunea “nimicniciei” vietii, poezia Nervi de primavara are la baza sugestia si estetica vagului, pe langa alte elemente simboliste, precum prezenta mediului citadin, corespondentele, sinestezia sau tehnica versului liber. Poetul francez Stephane Mallarme spunea in acest sens – “A numi un lucru, inseamna a suprima trei sferturi din placerea poemului, care sta in a ghici putin cate putin – a-l sugera, iata visul”. Se pare ca Bacovia isi indeplineste acest vis, facandu-ne partasi la dizolvarea sinelui in realitatea interioara.
-MODERNISMUL-
In sens restrans este o miscare literara hispano-americana de la sfarsitul secolului ai XlX-lea (R. Dario, A. Machado), care orienta poezia spre o “estetica a sinceritatii” si a rafinamentului (Irina Petras).
In sens larg este miscarea literara care se opune traditionalismului, propunand noi forme de exprimare artistica, un spirit novator, subsumand toate curentele de avangarda: simbolism, futurism, expresionism, imagism, dadaism, suprarealism etc.
Termenul este folosit la noi pentru prima data de E. Lovinescu (modernismul teoretic), drept o expresie a sincronismului, “un principiu de progres”.
Caracteristici:
• introduce schimbarea, discontinuitatea;
• negarea valorilor clasice, academice, traditionale si conservatoare;
• ruptura de trecut;
• refuzul capodoperei si al ideii de frumos, de perfectiune;
• revolta si libertate de exprimare;
• originalitate si tendinta de a soca;
• in poezie: versul alb, noi materiale lingvistice si o tematica noua (vezi estetica uratului).
Reprezentanti in lirica romaneasca: Lucian Blaga, Tudor Arghezi, Ion Barbu.
Ai vreo nelămurire?