Iata care sunt cele trei moduri de a compune un roman politist :
“Cel dintai este acela bazat pe “cine-i vinovatul ?” ; apoi acela bazat pe “il prinde sau scapa ?” si este, in sfarsit, al treilea mod, romanul zis de serie neagra – unde cele doua preocupari (aflarea vinovatului si prinderea criminalului) sunt cu totul secundare – accentul punandu-se pe alte efecte, multe si variate, cum sunt : suscitarea unei atmosfere de groaza, de oroare, de exhibitii “grand-gui-gnol”, de cruzimi monstruoase ; sau evocarea unei atmosfere din insolit, de absurd, de neasteptat, unde toate legile de psihologie sunt intoarse pe dos ; sau un climat oniric, adica asemanator celor din vise, cu incoerenta si fantasmagoria lor ; sau o ambianta freudiana, cu psihanalize naiv exploatate, refulari ticluite, incesturi oedipiene – mai mult rizibile decat bizare etc. In aceasta a treia categorie de roman politist, crima este doar un pretext, o sursa fecunda de cruzime, nebunie, perversitate, spaima si erotism”.
“Desigur, mentiona D. I. Suchianu intr-o ampla prezentare a romanului politist, nu-i usor sa compui asemenea povestiri, de aceea ele nu au fost niciodata foarte multe, iar in ultima vreme au devenit rare de tot ; ba chiar dispretuite ca demodate, ca depasite, potrivit vechiului obicei practicat de orice onesta vulpe in fata unor struguri prea acri. Dispretul merge pana acolo incat unor asemenea lucrari nici nu li se face onoarea sa mai fie numite literatura, ci sunt relegate la rubrica minora a documentelor de arhiva. Nu li se mai zice roman politist sau “detective, story”, sau “crime book”, ci “documentar politienesc”.
Toate cele trei categorii de povestiri criminale au un element comun, pe care englezii il desemneaza cu doua cuvinte : “thriller” (adica datator de fiori) si “suspense”, adica oprirea respiratiei intr-o asteptare palpitanta si mereu reinnoita.
“Trebuie sa recunoastem ca, in materie de “suspense”, romanele din a doua categorie, bazate pe “il prinde sau scapa ?” sunt cantitativ mai bogate in asemenea emotii, caci goana dupa vinovat declanseaza o intrecere de siretlicuri din ambele parti, o competitie de iscusinta, uneori pasionanta. Am zis : uneori, deoarece aceasta operatie degene-ivaza lesne intr-o monotona vinatoare dupa om, lipsita de mister, unde stim si cine-i vinovatul si cine-i urmaritorul si unde micile lor inventii tin mai mult de reflexe istete decat de o cercetare patrunzatoare ; apartine smecheriei ieftine si nicidecum deductiilor inteligente, asa cum sunt aventurile din prima categorie. De altfel, in aceasta din urma, exista de asemenea “suspense”, dar de o mai buna calitate, de o specie mai intelectuala. De indata ce detectivul a format o noua ipoteza incepe urmarirea pana in panzele albe a tuturor consecintelor logice generate de noua conceptie. Este nu atat o goana dupa om, cat o goana dupa idei. De altfel, in limbaj politist aceste ipoteze poarta filozoficul nume de “theory”, iar rationamentul practicat aci este adeseori rationamentul zis “reconstitutiv” (rationamentul lui Cuvier, care dintr-un singur oscior reconstituÃa animalul) si care, zicea logicianul Lallande la cursul sau de la Sorbona, este cea mai stralucita podoaba a mintii omenesti.
Adaugati si ca, ori de cate ori o ipoteza cade si deci o alta ii ia locul, urmaritorii pornesc la o goana noua, pe alte drumuri, cu alte mijloace, inaugurand un “suspense” proaspat, de o calitate mult mai intelectuala, si care duce la gasirea nu a unui om, ci a unui adevar.
Ai vreo nelămurire?