Felix si Otilia – “copii adoptivi ai tuturor” – ar fi putut deveni personajele principale ale cartii, daca G. Calinescu nu si-ar fi mutat atentia spre familia lui Mos Costache.
Descins in capitala la o varsta frageda, Felix este nevoit sa exploreze o lume insolita, necunoscuta, in care traieste si prima dragoste, visand la o cariera universitara de exceptie. O timiditate juvenila si un usor aer provincial il fac sa fie reticent si retras. Dar vointa si tenacitatea in atingerea idealului sau il arata a fi un tanar superior, cu un viitor intelectual de marca. Felix traieste alaturi de Otilia prima dragoste, o iubire casta si sincera. Otilia – mai matura decat el – stie sa cultive aceasta iubire si sa o pastreze in limitele unei relatii pure. Felix incearca toata gama de sentimente starnite de prima iubire. Este gelos pe Pascalopol si il uraste sincer. Experienta erotica cu Georgeta il dezgusta si il face sa se simta umilit. Plecarea Otiliei cu Pascalopol poate parea pentru el o enigma. O enigma fusese Otilia chiar si pentru Pascalopol, care o urmarise in toata evolutia ei.
Otilia este, intr-adevar, o fire enigmatica, spontana, stapanita de porniri contradictorii. Ea oscileaza intre dorinta satisfacerii momentane a nevoii de lux si bunastare, si dragostea pentru Felix care nu-i poate oferi decat o iubire dezinteresata si sincera. Otilia nu are, insa, o structura complexa. Gesturile ei sunt ciudate, specifice varstei. Este exuberanta si se comporta copilareste, starnind simpatia si admiratia tuturor. Lipsa unei familii si a unui sprijin moral au maturizat-o mai repede. Prezenta lui Pascalopol ii da un sentiment de siguranta si ocrotire.
Din acest motiv va pleca impreuna cu el, starnind nedumerirea lui Felix care nu poate intelege cum o fata care i-a dat atatea dovezi de iubire il paraseste pentru alt barbat, mult mai in varsta. Otilia e imprevizibila. Ea se autocaracterizeaza astfel: “Ce tanar de varsta mea iti inchipui ca rn-ar iubi pe mine asa cum sunt? Sunt foarte capricioasa, vreau sa fiu libera, ma plictisesc repede, sufar cand sunt contrariata” sau: “eu sunt o zapacita, eu sunt pentru oameni blazati, care au nevoie de varstele tineretii, ca Pascalopol”.
Otilia, in ciuda labilitatii ei, ramane o prezenta agreabila care “raspandeste parfumul feminitatii”, dand romanului prospetime si farmec. “Enigma ei e insasi feminitatea ei, mereu proaspata, de un magnetism care diformeaza si pe avarul Costache si chiar pe cei mai aprigi dusmani ai ei” (Pompiliu Constantinescu, Romanul romanesc interbelic).
Desi este adeptul unei formule clasice in roman, G. Calinescu este un innoitor in spatiul epicii noastre, ca si congenerii sai – Liviu Rebreanu, Camil Petrescu si Hortensia Papadat-Bengescu, fiind promotorul unei formule romanesti moderne, in consens cu orientarile romanului occidental. Cum bine spunea Paul Georgescu, romanele lui sunt rodul unui clasicism activ, trecut prin “sensibilitatea romantica si prin cea realist critica”. In fine, sa mai aratam ca, desi G. Calinescu a incercat “sa demonstreze vitalitatea formulei balzaciene”, el a si depasit aceasta formula, pentru ca un roman total nu poate sa nu atinga si dimensiunile viziunii moderne despre literatura: psihologismul si analiticul.
Ai vreo nelămurire?