Uciderea Mumei-padurii cu ajutorul Ilenei, fiica ei, care-i dezvaluie eroului secretul celor doua buti (una cu apa si alta cu putere) cutremura apocaliptic universul, ca intr-un cosmar: “Cerul incarunti de nouri. (…) Serpi rosii rupeau trasnind poala neagra a norilor, apele pareau ca latra, numai tunetul canta adanc ca un proroc al perzaref. Episodul iubirii pentru Ileana este amintit in treacat, fara a intrerupe sirul actiunilor desfasurate in numele fratiei de cruce.
Parasindu-si temporar mireasa, Fat-Frumos o rapeste, dupa trei incercari, pe fata Genarului pentru a i-o duce ca mireasa fratelui sau de cruce. Intrucat Genarul are un cal nazdravan cu doua inimi, primele doua tentative ale lui Fat-Frumos esueaza. A doua oara, eroul este omorat (aruncat in nori, cade in nisipurile unui pustiu si se transforma in izvor), apoi inviat de Dumnezeu, la rugamintea Sfantului Petru. Respectand tiparul narativ din bas-me, Fat-Frumos ajunge sa-si indeplineasca misiunea numai cu ajutorul personajelor-donatori. Transformat de fata Genarului in floare (protagonistul sufera metamorfoze exterioare, asemenea eroilor din basmele populare), asista la discutia dintre aceasta si tatal ei si afla cum poate deveni stapanul unui cal la fel de nazdravan precum cel al Genarului. Va trebui sa pazeasca, noaptea, in decurs de trei zile, cele sapte iepe ale babei Miazanoaptea si apoi sa stie sa o aleaga pe aceea in care baba a pus inimile celorlalte. Va fi sprijinit pentru implinirea acestor incercari rituale de imparatul tantarilor, imparatul racilor si de slujnica babei, care il apara de aceasta in timpul drumului de intoarcere, recurgand la trei obiecte magice (“o cute, o perie si o naframa”). Si deoarece calul ales este mult mai puternic decat al Genarului (are sapte inimi), acesta din urma este omorat. Aventura eroica a protagonistului, expri-mand simbolic triumful Binelui asupra Raului, se incheie in sensul clasicului deznodamant, cu nunta.
Individualizarea artistica a personajului se produce in spirit traditionalist, prin participarea la actiune; ceea ce nu mai tine insa de conventiile basmului popular este faptul ca, strabatand spatii onirice, Fat-Frumos dobandeste sen-timente si atitudini proprii eroului romantic. Urmarit de Genar, el are miscarile ineficiente din vis, “asemene celor ce vor sa fuga in vis si cu toate aceste nu pot”.
Prin prelungirea aventurii eroice a protagonistului in plan oniric-vizionar, Eminescu asimileaza original prototipul folcloric, il recreeaza in directia unui simbolism specific si a propriei conceptii despre arhaicitate: “Fat-Frumos poarta haine de pastor, camasa de borangic, brau verde si doua fluiere, unul de doine si altul de hore. (…) evocarea unei astfel de lumi arhaice (…) presupune o finete si un studiu al folclorului, exceptional” (G. Calinescu).
Ai vreo nelămurire?