Religia ocupa asadar un loc preeminent in cultura si civilizatia sumero-babiloniana. Fiecare oras-stat isi avea zeul sau principal, considerat fondatorul, stapinul si protectorul sau, care il delega pe rege ca loctiitor si mare preot al sau. Orasul stat Eridu il avea ca divinitate suprema pe Enki, Larsa pe Samas, Uruk pe Anu, Nippur pe Enlil, s.a.m.d. Cu timpul, numarul zeilor a atins o cifra impresionanta, sumerienii sustineau ca au 3 600 de zei.
Religia sumerienilor era in primul rand naturista. Zeul vegetatiei, al furtunii si al ploii binefacatoare era venerat aproape in fiecare oras-stat. De asemenea, marea zeita a fecunditatii Si fertilitatii, patroana familiilor, a turmelor si a cimpurilor. In mitologia sumeriana elementul primordial este apa. Din amestecul apei dulci (Apsu) cu apa sarata (Tiamat) s-au nascut zeii si oamenii. Marele zeu Bel-Marduk a invins-o pe Tiamat care voise sa ii distruga pe ceilalti zei si, despicandu-i trupul in doua, a facut din cele doua parti bolta cerului si lumea pamlntului. Dar fiii zeilor, oamenii, nu le-au mai dat cinstire zeilor, au neglijat sa le aduca jertfe; drept care au fost pedep-siti trimitandu-li-se distrugatorul potop.
In fruntea panteonului sumerian figura din cele mai vechi timpuri triada Anu-Enlil-Enki. Divinitatea suprema (desi fara un relief si importanta particulara in practica ritual-religioasa) era Anu, zeul cerului si parintele zeilor. Consoarta sa era Ki-pamintul. FiuL lui Anu era Enlil (la babilonieni, Ellil). zeul principal al orasului-stat Nippur, zeul aerului, care a despartit pe Anu (=cerul) de Ki (=pamintul). Enlil era “domnul si stapinul furtunilor”, cel care provoaca marile cataclisme (printre care a fost si potopul). Sotia sa era Ninlil “doamna furtunilor”. Al treilea zeu era Enki (la babilonieni, Ea), caruia sumerienii ii rezervau cea mai adinca veneratie. Enki era “domnul subpamintean”, stapinul apei din adincuri, deci cel care dadea viata pamin-tului. Sotia lui era Ninki. Enki era prietenul oamenilor, zeul intelepciunii, al mestesugurilor, al artelor si al vrajilor; era zeul care a salvat neamul omenesc de la pieire in timpul potopului, dandu-i de stire lui Ninsudra (in mito-logia ebraica, Noe).
La aceasta triada “cosmica” sumeriana, babilonienii au adaugat o triada “astrala”, formata din Sin (zeul Lunii), din fiul sau Samas (zeul Soarelui, al justitiei si al oracolelor) si din fiica sa Istar singura divinitate feminina importanta, identificata in timpurile stravechi cu planeta Venus. Istar era zeita vietii, a fecunditatii, a vegetatiei si a dragostei senzuale. La asirieni, Istar a devenit zeita razboiului.
Seria acestor zeitati principale era urmata de o serie de divinitati nu mai putin importante, aparute mai tirziu si venerate doar in anumite orase. Dintre acestea, scrierile literar-religioase sumero-babiloniene au dat un relief deosebit lui NergaJ, zeul Infernului: sotiei sale Ereskigal, si ea stapina a “tarii de unde nu este intoarcere”, si inconjurata de numeroasele duhuri ale adincu-rilor (numite Anunaki); in fine, deosebit de popularului si de iubitului Tam-muz, zeul naturii in continua regenerare, principiu al fortei vitale, devenit la fenicieni si la greci Adonis.
In religia mesopotamiana nu gasim urme de animism, de totemism sau de fetisism aceste forme primitive, primare ale religiei si nici acea forma de zoolatrie care, atat de persistenta in lumea Egiptului antic, diviniza animalul sau hibridul om-animal (cum este, de ex. Sfinxul). Daca intr-o epoca mai tirzie, adica la asirieni, intilnim des (ca motiv artistic) taurul cu cap de om si cu aripi, acesta nu este altceva decit reprezentarea unui presupus spirit protector, care insa nu este inzestrat cu puteri proprii unui zeu. Spre deosebire de zeitatile hibride ale Egiptului, panteonul Mesopotamiei insumeaza numai zei antropomorfi, zei umanizati; descrierea lor in mituri si reprezentarea lor in artele figurative pastreaza aparenta si caracterul lor pur uman. Sub acest raport, religia mesopotamienilor apare incontestabil mai evoluata decat cea egipteana.
Ai vreo nelămurire?