La fel ca si eroii sai indragostiti de absolut, Camil Petrescu (1894-l957) & fost s omul care “a vazut idei”, inraurind creatia literara a unei intregi epoci; pe buna dreptate se afirma ca, asa cum exista, in literatura romana, “momentul Rebreanu”, exista in mod cert si un alt “moment” pe care il putem numi “Camil Petrescu”.
Teoretician al “noului roman” (in conferinta “Noua structura si opera lui Marcel Proust”), Camil Petrescu este scriitorul care a introdus o noua structura a operei (al carei model devenea confesiunea, jurnalul) si un nou stil (“alb”, fara podoabe cautate, capabil sa exprime sinceritatea si autenticitatea trairilor sufletesti).
Problematica fundamentala a operei lui Camil Petrescu fiind o problematica a cunoasterii, cei mai niulti dintre eroii sai se incadreaza intr-o tipologie a inteligentei: spirite lucide, nelinistite, clocotitoare de idei, eroii camilpetrescieni sunt intelectuali aflati in cautarea absolutului; si cum in viata concreta absolutul nu poate fi atins, cei mai multi dintre ei sfarsesc in mod tragic.
in romanul “Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi” (1930), personajul central (Stefan Gheorghidiu) incearca doua modalitati de a ajunge la absolut (erosul si razboiul), dar ambele ii sunt refuzate; tot asa, ziaristul Ladima (din romanul “Patul lui Procust” -l933), traieste o drama a neconcordantei dintre iluzie si realitate, accentuata de esenta sa umana contradictorie.
Dramaturgia lui Camil Petrescu este si ea, moderna, anticipandu-i pe Sartre si Camus. Drame cum ar fi: “Jocul ielelor”, “Suflete tari”, “Act venetian” au ca tema aceeasi nevoie de absolut si sunt drame de idei.
Ai vreo nelămurire?