Pe data de 12 decembrie, Tardieu abatut de esecul tuturor incercarilor sale, isi aminti intr-un tarziu ca Stass injecta extractele obtinute in venele unor animale, cu scopul de a identifica alcaloizii descoperiti prin reactii biologice. Se decise sa-i urmeze exemplu si, ameste-cand extractele obtinute din organele defunctei, injecta o doza de 5 g in vena unui caine mare, sanatos. Timp de doua ore si jumatate comportamentul cainelui si bataile inimii erau absolut normale. Apoi, subit, animalul incepu sa vomite si, slabit, se intinse pe dusumea ; inima ii batea neregulat, uneori chiar nu se mai simtea, iar dupa sase ore si jumatate, bataile scazura la 45. Cainele, care gafaia si parea ca se sufoca, incepu sa-si revina 12 ore mai tarziu.
Extractele, a caror actiune nu era mortala, contineau – si Tardieu era acum aproape sigur – o otrava care actiona asupra inimii.
Savantul inspecta atunci mai atent “comoara” lui de la Pommerais, si de aceasta data privirea ii fu atrasa de digitalina. Era vorba de un extract din frunze de digitala a carui actiune curativa in bolile de inima a fost descoperita in anul 1775 de medicul englez Withering (si studiat in urma si de profesorul D. Danielopol). Acest medicament, aplicai in doze mici, dadea rezultate excelente, insa, cand erai administrata in doze mai mari paraliza muschii inimii producea moartea. Simptomele produse erau asemanatoare colora care au insotit boala doamnei de Pauw. Tardieu isij dadu ,eama ca de la Pommerais cumparase 3,5 g de digitalina. iar la perchezitie nu au mai fost gasite decat 15 centigrame. Unde se afla restul de digitalina ? Ce intrebuintare ii daduse de la Pommerais ? Condus de banuielile sale, savantul se apuca sa citeasca scrisorile doamnei de Pauw:! Cateva saptamani inainte de moarte, aceasta isi informa amantul ca luase, dupa sfatul “unui prieten care nu era medic”, putina ..digitalina” pentru a se fortifica. Aceasta marturie parea cu atat mai extraordinara, cu cat in nici una dintre scrisorile sale, doamna de Pauw nu facea aluzie la medicamente sau chestiuni medicale.
Tardieu injecta atunci unui al doilea caine resturile de digitalina gasite la de la Pommerais. Doua ore mai tarziu, animalul nu mai respira. Profesorul retinu simptomele care au precedat moartea cainelui : vomismente, agitatie si in final paralizia muschiului inimii.
Acum, Tardieu nu mai avea nici o indoiala ca de la Pommerais folosise digitalina pentru a suprima pe doamna de Pauw si ca alegerea sa se fixase in mod special asupra acestei otravi, datorita faptului ca medicii nu dispuneau inca de mijloacele necesare pentru a depista urmele ei in organism. si pasajul in care femeia vorbea de digitalina nu era decat o siretenie. Pentru a se pune la adapost de banuieli si pentru a se proteja de o eventuala descoperire a otravirii in corpul victimei, medicul ii ceruse amantei sale, sub un pretext oarecare, sa mentioneze aceasta intr-o scrisoare. Daca ar fi fost acuzat, argumentul era urmatorul : sarmana femeie luase din gresala si fara sa stie iubitul ei, o doza prea mare de digitalina. Se contura astfel scenariul unei crime perfecte.
In acest mod se inlantuiau concluziile, foarte logice, ale lui Tardieu. insa savantul stia ca convingerile sale personale nu constituiau o proba in fata justitiei si isi aminti ca extractele injectate in sangele primului caine nu determinasera moartea acestuia. Aceasta experienta ar servi probabil acuzatului, care ar fi exploatat faptul ca, daca otrava nu a determinat moartea animalului, nu ar fi putut determina nici pe cea a doamnei de Pauw.
Ai vreo nelămurire?