Mainile si gura ii sunt cu adevarat aristocratice”. Bibliotecar (de sase ani) in casa boierului Matei Boiu-Dorcani, tine ascunsa (tot de sase ani) dragostea-i lunatica si orgolioasa pentru Ioana Boiu, pe care o iubeste pentru tot ceea ce face din ea “o fiinta departata de lume, de forfota de toate zilele (…), un exemplar unic!”. Este idealul si pierderea sa, o “boala incurabila” pentru indragostitul de himere.

Prietenul sau Culai ii spune ca “ar fi iubit-o fara s-o fi vazut vreodata”. Iubeste fara speranta, cu o adoratie muta. Cand este provocat sa demonstreze femeii iubite ca “in umbra ei a fost un print adevarat al sacrificiului si devotamentului…”, eroul declanseaza si impactul fatal cu realitatea.

Actul al doilea al dramei, consacrat mai ales confruntarii dintre protagonisti, reliefeaza doua caractere puternice, apropiate si diferite totodata. Traitori in lumea himerelor, robi (fiecare) ai unui tipar de idealitate (de tip procustian, desigur) pe care si-l faurisera anterior, in lumea reala eroii sunt inadaptabili, deseori ireconciliabili.

Doar artificiile dramaturgice, bine plasate in scenariul dramatic, orienteaza conflictul piesei spre finalul cunoscut. La inceput, dorinta de a-i impartasi Ioanei toata dragostea sa il face pe Andrei timid, emotionat, framantat, abatut. Replicile si mai ales atitudinea Ioanei il dezarmeaza.

Dialogul dintre cei doi se desfasoara, un timp, pe paliere de receptare diferite: Andrei replica tot timpul gandindu-se la hotararea de a-si pune capat zilelor, pe cand Ioana, prizoniera propriei realitati, are gesturi “de femeie plictisita”, gandeste ca ar fi placut “sa-si bata joc de el”, “il apostrofeaza batjocoritor”. Replicile ei sunt ironice, iar marturisirilor de dragoste le raspunde cu o batjocura usturatoare.

Momentele de maxima tensiune ale conflictului dramatic se justifica la nivelul didascaliilor. Andrei vede in Ioana “un ideal care se prabuseste”; in sufletul si in atitudinea lui se declanseaza revolta. Devine “aspru si barbatesc”, “creste crancen”. Pe Ioana “o amuza intorsatura lucrurilor”, vine cu argumentul romanului lui Stendhal, dupa care “invins, descompus, Andrei se prabuseste a doua oara”.

Trimite prietenilor

Ai vreo nelămurire?