Personaj comic principal, static, unidimensional, realizat in maniera realista, cu mijloacele comicului.
Modalitati de caracterizare:
– caracterizare directa: prin intermediul didascaliilor; prin portretul facut de alte personaje; autocaracterizare;
– caracterizare indirecta: prin limbaj, gesturi, atitudini, mimica, ton; prin propriile actiuni, ganduri si simtiri; prin intermediul mediului social in care traieste; prin relatiile lui cu celelalte personaje; prin nume.
Trahanache apare ca un homo politicus perfect adaptat societatii sale, dar este (sau pare) un naiv perfect in relatiile familiale.
Este unul din personajele cheie ale comediei lui I. L. Caragiale. In lista de personaje ne este prezentat ca “prezidentul Comitetului permanent, Comitetului electoral, Comitetului scolar, Comitetului agricol si al altor comitete si comitii”, tot atatea repere ale pozitiei sale politice privilegiate.
Zaharia Trahanache completeaza lumea lui Caragiale, i se integreaza organic prin chiar statutul sau existential, definibil printr-o formula ce se identifica personajului: “ai putintica rabdare”. Avand o pozitie consolidata, ambitia sa este aceea de a mentine si veghea asupra unei ordini stabilite, acceptand un joc ale carui reguli le stapaneste perfect pentru ca acumularea de experiente ii permite privirea de la inaltime a intregului mecanism. Dar apelul la “putintica rabdare” este, in acelasi timp, un truc indelung verificat, o forma a autoapararii, a incetinelii, a amanarii, un element strategic ce face parte din arsenalul abilitatilor sale politice. In spatele acestui truc se ascunde nevoia de a castiga timp pentru a calcula atent si eficient pasul urmator. Trahanache este dispus la orice siretlic pentru a ramane un “cetatean onorabil”, un “om venerabil” – echivalentul pentru vietuirea comoda intre propriile sale limite.
Manifestarile personajului se dimensioneaza pe doua coordonate aflate intr-un evident dezechilibru si chiar in raport de contradictie, de unde rezulta cea mai mare parte a trasaturilor sale comice, vizibile si pe coordonata po-litica si pe cea familiala. Pentru a defini societatea vremii, Zaharia Trahanache repeta spusele fiului sau: “unde nu e moral, acolo e coruptie, si o societate fara printipuri, va sa zica nu le are!” Dincolo de incapacitatea de a sesiza lipsa unui mesaj real, dincolo de truismele, tautologiile si nonsensurile mesajelor sale la nivelul practicii vietii politice, personajul admite ca “nu e moral” si, deci, e “coruptie”, el insusi consimtind sa fie implicat in initiative mai putin oneste.
La nivelul practicii vietii familiale, intime (daca are o viata cu adevarat intima), Trahanache nu admite, totusi, functionarea aceluiasi principiu. Aceasta dereglare de fond conduce in intregime comportamentul personajului. Astfel ca Trahanache apare ca un homo politicus perfect adaptat societatii sale, dar este (sau pare?) un naiv perfect in relatiile familiale.
Realizandu-si ambitiile politice, in a caror limita este fixat, personajul nu aspira decat la mentinerea statu quo-ului. In acest scop “centrul” este acceptat ca autoritate suprema, ca garantie a linistii si prosperitatii: “noi votam pentru candidatul pe care-l pune pe tapet partidul intreg… pentru ca de la partidul intreg atarna binele tarii si de la binele tarii atarna binele nostru…” De fapt, nu face decat sa se conformeze lumii in care traieste, avand o uimitoare capacitate de adaptabilitate la afaceri de culise.
Ai vreo nelămurire?