Transpune un procedeu fonetic intr-un mod estetic, demonstrand interdependenta dintre gramatica, stilistica si muzica. Este mijlocul prin care, in mai multe cuvinte dintr-un vers sau dintr-o propozitie, intalnim acelasi sunet ori grupuri de sunete, avand efectul unei imitatii onomatopeice sau al unei expresivitati muzicale: “Prin vulturi vantul viu vuia”, George Cosbuc, Nunta Zamfirei, sau: “Vajaind ca vijelia si ca plesnetul de ploaie”, Mihai Eminescu, Scrisoarea III.
Dupa natura sunetelor repetate, se disting aliteratii consonantice si aliteratii vocalice. Cand aliteratia sugereaza un zgomot se numeste armonie imitativa.
Global, aliteratia da nastere eufoniei, muzicalitatii versurilor, care se sprijina pe organizarea expresiva a unor factori sonori diferiti.
Ai vreo nelămurire?