Este sfarsitul unei opere literare, o concluzie si o sistematizare a continutului. Finalul demonstreaza maiestria artistica a creatorului, felul cum solutioneaza conflictul, este dependent de tipul si de dimensiunea operei.
Epilogul este cel mai cunoscut tip de final, ca in cazul romanului Ciocoii vechi si noi, de Nicolae Filimon; morala prezinta finalul unei fabule; poanta incheie o anecdota; concluzia sfarseste o demonstratie; basmele au un final stereotipic; mai exista finaluri inchise, sau deschise, unde nu exista o rezolvare explicita a conflictului, ca in nuvela In vreme de razboi, de IX. Caragiale. Intalnim si un final aproape identic cu inceputul, ca in poezia Glossa, de M. Eminescu, unde ultima strofa este reluarea identica, dar inversata, a primeia.
In unele romane, cum ar fi Neamul soimarestilor, de M. Sadoveanu, finalul ne prezinta, in rezumat, evolutia in continuare a personajelor, de care autorul nu se mai poate ocupa in mod detaliat.
Alti autori stabilesc un echilibru intre inceput si final, ca in romanul Morometii, de Marin Preda, unde faptele personajelor sunt raportate la timp – care are sau nu mai are rabdare cu oamenii. Cazuri similare, bazate pe o anumita imagine reluata intalnim si la Liviu Rebreanu, in romanele Ion, Padurea spanzuratilor sau Rascoala.
La fel ca inceputul (incipit), care isi propune sa ne convinga sa citim cartea, finalul ne convinge sa-i citim aceluiasi scriitor si alte carti.
Ai vreo nelămurire?