Este un curent literar contemporan, care promoveaza “eliberarea expresiei umane de sub toate formele ei de constrangere” (Virgil Teodorescu, Gelu Naum, Critica mizeriei) si “care nu-si poate afla ambianta culta si prospera decat in urbanitate si in exclusivitate estetica” (Manifestul cercului literar de la Sibiu, stefan Augustin Doinas, Ion Nenitescu si altii).
Se dezvolta in a doua jumatate a secolului al XX-lea, intre anii 1960-l970, in conditiile unui dezghet ideologic, adica o mai mare toleranta a autoritatilor comuniste fata de manifestarile culturale, cu conditia unui continut care sa nu contrazica ideologia oranduirii. In aceasta atmosfera de relativa liberalizare culturala, tinerii poeti se intorc spre modelele marilor creatori dinainte de razboi: Ion Barbu, G. Bacovia, T. Arghezi, L. Blaga, venind cu o conceptie noua despre poezia inspirata din modernismul interbelic, prezentand poezia ca pe o stare lirica a trairilor profunde ale fiintei umane, integrand visul si miturile.
Se schimba atitudinea si fata de limbaj, acesta nemaifiind un simplu mijloc de exprimare, ci si un scop in sine, o forma careia poetul ii exploreaza frumusetea si capacitatea de expresie.
Neomodernistii destrama retorica sociala a versurilor si indeamna la solidaritatea artistului cu suferintele celor din jur. Ei nu-si fundamenteaza programul pe sincronismul cu vremea lor, ci pe recuperarea unor modele exemplare, continuarea lor intr-un cadru liber si inedit. Dintre poetii mai importanti ai acestui curent ii amintim pe stefan Augustin Doinas, Nichita Stanescu, Marin Sorescu, Ana Blandiana, Constanta Buzea, Virgil Teodorescu si altii, care, dincolo de cerintele initiale ale acestei miscari literare, au scris poezii de o rara frumusete, intr-o forma artistica superioara.
Ai vreo nelămurire?