Este o specie a genului epic, in proza, mai mare decat povestirea si mai scurta decat romanul, cu un singur fir narativ, concentrat in jurul unui singur personaj principal si cu un numar restrans de personaje secundare, urmarind parcurgerea punctelor subiectului (expozitiunea, intriga, desfasurarea actiunii, punctul culminant si deznodamantul). Exemplu, Sobieski si romanii, de C. Negruzzi, unde poate fi analizata aceasta structura.
Vom observa ca o alta nuvela istorica a aceluiasi scriitor, Alexandru Lapusneanul, se apropie mai mult de structura romanului, fiind impartita in capitole cu cate un motto reprezentativ: “Daca voi nu ma vreti, eu va vreu”, “Ai sa dai sama, Doamna!”, “Capul lui Motoc vrem!”, “De ma voi scula, pre multi am sa popesc si eu”.
Cunoastem urmatoarele tipuri de nuvele: realista: Padureanca, de I. Slavici; istorica: Alexandru Lapusneanul, de C. Negruzzi; naturalista: In vreme de razboi, de I.L. Caragiale; fantastica: Lostrita, de V Voiculescu, filosofica: Sarmanul Dionis, de M. Eminescu (in acelasi timp si fantastica), anecdotica: Cum am invatat romaneste, de C. Negruzzi. Uneori, nu se poate face o delimitare exacta intre nuvela si povestire, existand caracteristici care se interfereaza, cum ar fi lecturile Lostrita, de V. Voiculescu si La tiganci, de M. Eliade, ori nu exista un hotar precis intre nuvela filosofica si cea fantastica, de ex. in cazul lecturii Sarmanul Dionis, de M. Eminescu, parerile sunt impartite si in manualele curente, aprobate de M.I.S.T., precum si in studiile de Limba si literatura romana, cu texte de analizat si concepte operationale, tiparite pana acum.
Ai vreo nelămurire?