Civilizatia egipteana incepe cu mult inainte de sfarsitul mileniului al IV-lea, cand cele doua regate, cel din Nord si cel din Sud, au fost unificate sub domnia miticului faraon Menes. Unul dintre regii care a domnit peste ambele regate a fost Narmer, pe la 3100 I.Hr. in jurul anului 3000 I.Hr., cele doua regate au fost unificate, dupa lupte indelungate pentru suprematie. Victoria militara a fost obtinuta de un rege din Egiptul de Sus, dar, din punct de vedere cultural, Egiptul de Jos si-a pastrat dominatia. Primul care a domnit asupra intregului Egipt a fost regele Menes (cunoscut si sub numele de Aha).
Insa cu mult inainte de a domni primul faraon al Egiptului Antic, in valea Nilului au trait oameni cu mii de ani inaintea lui, iar inventiile acestora au permis ca locuirea regiunii sa devina permanenta.
Inainte cu aproximativ 25 000 de ani de nasterea lui Hristos, Desertul Sahara de astazi era inca un tinut fertil, in care vietuiau nomazi care se indeletniceau cu vanatoarea si culesul fructelor. Odata cu trecerea a mii si mii de ani, tinutul Sahara nu a mai fost unul atat de rodnic si primitor. Desertificandu-se treptat Sahara i-a obligat pe locuitorii sai sa migreze spre regiuni mai fertile si sa se stabileasca in valea Nilului. Dupa circa 10 000 de ani, clima a devenit iarasi mai umeda, iar oamenii au preferat platourile de la marginea vaii Nilului, deoarece aceasta nu mai reprezenta un spatiu propice locuirii, din cauza nivelului crescut al apelor. In mileniile al Vll-lea si al Vl-lea, regiunile limitrofe au inceput din nou sa se usuce.
Ca urmare a altor schimbari climaterice, cam cu 5000 de ani inainte de nasterea Mantuitorului, oamenii s-au intors in valea Nilului si au invatat sa traiasca in preajma marelui fluviu. Oamenii au migrat spre valea Nilului nu numai dinspre vest, ci si din sud si din nord-est, adica dinspre Asia de Sud-Vest.
Aceasta perioada corespunde Epocii Pietrei Timpurii. Nici dezvoltarea oamenilor nu a stagnat, locuitorii acestor zone incepand sa se organizeze in sate si sa intreprinde fel de fel de activitati, menite sa le asigure supravietuirea. Ei au fost autodidacti in ocupatia cresterii animalelor si a agriculturii. Ei cultivau cele mai importante plante de cultura, grau si orz dintre cereale, linte si naut dintre leguminoasele cu pastaie, laptuci si ceapa dintre legume si multe altele. Printre animalele ce erau crescute aici se numarau vaci, capre, oi, magari si porci, dar si pasari, gaste de exemplu.
Cresterea animalelor nu era singura suficienta pentru asigurarea alimentelor necesare traiului zilnic. De aceea, si vanatoarea juca un rol important in viata egiptenilor la acea vreme. Vanatul era haituit pe platourile de la marginea vaii Nilului, pasarile si pestele se prindeau pe marele fluviu, precum si in zonele mlastinoase ale Deltei. Vanatorii nu se temeau sa atace nici hipopotamul de Nil, lucru deosebit de periculos din cauza dimensiunilor si fortei acestui animal.
Sursa Imaginii – arnes.si
Ai vreo nelămurire?