1. Imnul este o specie a liricii cetatenesti, sensul denumirii sale fiind ” cantec de biruinta, de slava “.

2. Imnul are o vechime foarte mare in literatura universala si initial, preamarea eroii legendar si zeii.

3. Pe parcurs imnurile si-au largit tematica.

4. La inceput, erau invocatii religioase; cu timpul au aparut si imnurile profane, iar in secolul XIX-lea isi fac aparitia imnurile nationale si apoi cele internationale.

5. Sub aspect compozitional, imnul :
a. incepe printr-o invocatie retorica ;
b.contine numeroase indemnuri ;
c.apeleaza la evocare.

6. Cu timpul, imnul capata doar sensul unei meditatii solemne.

7. Imnurile sunt puse pe muzica si se canta.

8. Versurile lor au un ton solemn, avantat, mobilizator.

9. Imnul are reprezentanti atat in literatura universala, cat si in literatura romana.

Imnul isi trage numele din grecescul “hymnos” , avand sensul de ” cantec de biruinta, de slava ” si este una din cele mai vechi forme de poezie din literatura universala.

Initial, in antichitate, imnul era un cantec solemn de prea marire a eroilor sau a zeilor. Apoi, el isi largeste continutul proslavind si divinitatea, o personalitate, patria, o idee, un eveniment deosebit si chiar un sentiment nobil.

La origine, imnurile erau invocatii religioase, cu timpul, largindu-si continutul, multe dintre ele au devenit creatii profane.

In secolul al XIX-lea, o data cu formarea natiunilor, au aparut imnurile nationale, care sunt cantece patriotice solemne, adoptate de o tara sau alta si care exprima idealurile de unitate nationala ale unui popor, dorinta de libertate si solidaritate a acestuia. Imnurile nationale sunt intonate in cadrul unor ceremonii publice, nationale si internationale.

Deoarece el exprima nu numai vointa de unitate a unei colectivitati nationale, ci si pe aceea a unei colectivitati sociale, imnurile pot fi si internationale, referindu-se la intregi categorii sociale.

Astfel, au aparut – Gaudeamus igitur – imnul studentilor, Imn olimpic – in cadrul olimpiadelor.

Sub aspect compozitional, imnul incepe printr-o invocare retorica, contine numeroase indemnuri sau apeleaza la evocare pentru a ilustra calitatile deosebite a ceea ce el preamareste. Nu de putine ori, imnul capata sensul unei meditatii solemne, in care invocatia initiala este numai un pretext.

Fiind cantece de slava, de biruinta, imnurile au fost puse pe muzica si se canta, versurile lor avand un ton solemn, avantat, mobilizator.

In literatura universala au scris imnuri Pindar, Safo, Fr. Schiller, Ch. Baudelaire, Novalis s.a., iar in literatura romana aceasta specie a fost ilustrata prin creatiile lui Vasile Alecsandri, Ion Pillat, Vasile Voiculescu, Ioan Alexandru s.a.

Trimite prietenilor

Ai vreo nelămurire?