Categoria poeziei religioase, atat de bine reprezentata de creatia sa se desfasoara sub egida versurilor.
“Sus, pe limpezi stalpi de rugaciuni
Bolti de dor sub turle mari de gand” (Gandului)
Reprezentativa este poezia “In Gradina Ghetsemani” aparuta in volumul “Parga” (1921).
Poezia are ca punct de plecare motivul rugaciunii lui Iisus in Gradina Ghetsemani, motiv frecvent in frescele bisericilor, in picturile lui El Greco, A Durr, Duccio etc.
Punctul de plecare al poeziei il constituie episodul biblic situat intre Cina cea de taina si arestarea lui Iisus de catre soldatii romani. Isus se retrasese, impreuna cu ucenicii sai, pe muntele Maslinilor, la Ghetsemani, pentru a se ruga Episodul este evocat in Evangheliile dupa Sf Luca Sf Matei, Sf Marcu:
“Si cand a sosit in acest loc le-a zis “Rugati-va ca sa nu intrati in ispita”. Si el s-a departat de ei… si ingenunchind. Se ruga, zicand “Parinte, de voiesti treaca de la Mine acest pahar… Dar nu voia Mea, ci voia Ta sa se faca!” […] Iar un inger din cer s-a aratat Lui si-l intarea. Iar El, fiind in chin de moarte mai staruitor se ruga Si sudoarea Lui s-a facut ca ricaturi de sange care picurau pe pamant.” (Luca)
Urmand motivul evanghelic V.V. exprima in poezie viziunea sa asupra momentului, punand accentul pe starea sufleteasca a lui Iisus. Rugaciunea dezvaluie destinul tragic al omului aflat in lupta cu soarta Pendularea intre viata pamanteana care il atrage si cea divina care il cheama apropie poezia lui V.V. de cea a lui Tudor Arghezi. Dar V.V. va opta pentru credinta.
Isus va accepta destinul stand sub semnul menirii “de a implini voia lui Dumnezeu pe pamant”.
Motivului biblic, V.V. i-a dat extensie de drama existentiala drama a indoielii, drama a durerii, drama a cunoasterii prin iubire, poezia “In Gradina Ghetsemani” este o meditatie asupra conditiei umane, marcata de suferinta, singura cale prin care omul se poate inalta. Poezia este alcatuita din patru strofe care contin imaginea lui Isus in Gradina Ghetsemani (strofa 1), drama sufleteasca (strofele 2,3), cadrul (strofa 4). structura discursului liric este bipolara (duala) bazata pe antinomia dintre firea umana si cea divina a lui Isus, viata si moarte (viata vesnica), trup si suflet, materie si spirit Aceste contraste sunt sursa dramei, a tragismului omenesc. Omul aspira spre Dumnezeu si vrea unirea cu el, vrea impartasirea firii dumnezeiesti pentru mantuire.
Ai vreo nelămurire?