Comentariul poeziei Leoaica tanara, iubirea scrisa de Nichita Stanescu- a sasea parte

Starea de alunecare in sus, de plutire, – “sentimentul imponderabilitatii (Eugen Simion), de visare, exprima fericirea deplina provocata de iubire.
Iubirea ca orice ideal este amagitoare, de neatins. Ea supune mereu omul incercarilor (“cu miscarile viclene”), pentru a proba statornicia.

Prin jocul verbal caracteristic liricii sale, Nichita Stanescu obtine efectul descantecului, vrajei muzicale. Repetitia finala “inc-o vreme/ si-nca-o vreme…” urmata de puncte de suspensie, amplificata prin conjunctia “si” exprima eternitatea sentimentului iubirii, permanenta lui in tot si intru toate, pretutindeni si ne duce cu gandul la versurile lui Eminescu “Lumina stinsului amor/ Ne urmareste inca”.
Iubirea este fara de sfarsit Sau cum spunea C. Noica “Nu se poate sfarsi, desigur, odata intrat in ordine”. Iubirea este un principiu ordonator si creator. E un sentiment universal in afara caruia nu exista nimic.

E, cum scria N. Stanescu, “o intamplare a fiintei” mai puternica decat fiinta, capabila de transformari neimaginabile. Iubirea inseamna depasirea propriei persoane. Ea nu are moarte. A spune cuiva “te iubesc” e ca sj cum i-ai spune “tu n-ai sa mori niciodata”.

“O viziune a sentimentelor” poate fi citita astfel: Omul ca intrebare, dragostea ca raspuns, dar si dragostea ca intrebare si omul ca raspuns.
Nichita Stanescu e un actor in stare a gandi cand brechtian, cand romantic, cand folcloric, cand abstract cand la temperaturi polare, cand sub regim meditteranean, cand rapit de nemarginirea spatiilor terestre sau cosmice, cand de vocea duratei, cand de cea a timpului concret se cauta si se stie, se viseaza sj se neaga se revolta sj se autoinvestigheaza. Nu lumea, materiile, lucrurile apar in poezie, ci el (poetul) este insusi vazul, auzul, mirosul, pipaitul, organ senzorial imens sj multiplu, observa Nicolae Manolescu.

Prin compozitia muzicala a acestei poezii-metafora, prin imaginea iubirii sj mai ales prin “incercarea de a schimba limbajul poetic” (Ed. Papu), autorul si poezia au dreptul lor in literatura noastra.