Cuvantul “pribeag” nu exprima placerea de a hoinari din tinerete a poetului, de a colinda imprejurimile locurilor natale, ci o stare acuta a omului in plina maturitate care nu are o anumita stabilitate sociala Retragerea in natura ii prilejuieste rememorarea unor imagini placute din viata Imaginile sunt, de fapt, niste simboluri menite sa puna in lumina ideea poetica si sa-i desavarseasca forma artistica De pilda “seara”, cu linistea ei, simbolizeaza incetarea luminii germinative: “marea”, semnifica apa primordiala ca simbol al genezei si ca izvor al tuturor miscarilor, “codrul” cumuleaza ideea naturii vegetale eterne, iar “cerul” inseamna imensul si vesnicul izvor al luminilor. Imaginea luceferilor, Eminescu o asociaza cu cea a prietenilor, intocmai ca ciobanul mioritic. Aceste simboluri reprezinta insesi ideile poemului si pun in lumina chipul mitic in care poetul vede realitatea sau in care infatiseaza cea din urma iluzie mistuitoare, privind dorinta somnului etern.
In aceasta desavarsita impletire de idei si simboluri, poetul renunta in mare masura la rnetafore si epitete, folosind doar unele cu caracter ornamental si generalizator cum sunt somnul lin, intinsele ape, cer senin, tinere ramuri, frunzisul vested, teiul sfant; m-or troieni cu drag, a marii aspru cant care sugereaza resemnarea senina din elegie.
In general, Eminescu se inalta si se pastreaza aici in acea sublima simplitate a clasicismului, caracteristica ultimei perioade a creatiei sale.
Daca ideea poetica este de natura cosmica, – dorul stingerii proprii imprumutand sufletului stravechea naivitate a ciobanului mioritic – in schimb, tehnica muzicala alternarea versurilor iambice cu cele in care intra dactilul si ritmul silabelor realizeaza laolalta linia melodica a unei romante.
Deosebit de importanta este aici, in primul rand, grupa de strofe pe care Eminescu o foloseste de trei on in intreaga elegie. Aceasta grupa de strofe este constituita din trei catrene mixte si monomorfe, fiecare prezentand anumite particularitati din punctul de vedere al alternarii ritmului.
Varietatea rimelor, in primul catren – rima incrucisata iar in cel de al II-lea si al III-lea – rima imbratisata este determinata de varietatea versurilor, care, desi au aceeasi masura nu au acelasi ritm.
Aceasta varietate metrica sporeste considerabil valoarea de sugestie si contribuie la nuantarea acelui inefabil fior al deveniri cosmice prin moarte, sortita sa stinga intr-un somn vesnic chinuitoarea constiinta de sine a poetului si sa-i vindece toate ranile. Astfel, dorul stingerii definitive sau reculul in moarte inseamna intr-un fel anume, intoarcerea poetului, ca in miturile populare, la singuratatea primordiala.
Ai vreo nelămurire?