Versificator desavarsit (egalat poate numai de Toparceanu) se supune unui tipar prozodic, clasic in sine si original. Se poate spune ca, in “Nunta Zamfirei” sistemul metric si al rimelor serveste de minune scopului urmarit Rima ramane cu consecventa pe silaba accentuata dupa schema a,a, b, b, b, a.
Formatiile sintactice sunt atat de ingenios construite incat dau impresia ca ele impun schema prozodica, prin ele poetul izbutind adevarate armonii imitative. Aliteratiile-onomatopei se asaza firesc sub accente: 'Trei pasi la stanga linisor/ Si alti trei pasi la dreapta lor./ Se prind de maini si se desprind/, S-aduna-n cerc si iar se-ntind/ Si bat pamantul tropotind/ in tact usor.
Dupa Ion Rotaru, “cel mai mare mestesug al lui Cosbuc consta in ingenioasele rejeturi (ingambamente) de la un vers la altul, facute cu o mare naturalete, fara ostentatie…” (Analize literare si stilistice).
Scris intr-o limba romaneasca impecabila, poemul “Nunta Zamfirei” – viziune in zodia mitului stravechi a iubirii si nuntii, aduce in perspectiva epopeica un monument fundamental al vietii asa cum il traieste de veacuri poporul roman. Transpar cu vigoare din balada Nunta Zamfirei – document etnografic autentic – date ale culturii populare dintr-o anumita zona si dintr-un anumit timp.
Devenita poezie antologica, de manual scolar, precum “Cea de pe urma noapte a lui Stefan cel Mare” de Bolintineanu sau “Penes Curcanul” de V. Alecsandri, Nunta Zamfirei se inscrie printre piesele de rezistenta ale lui Cosbuc. Aparitia acesteia in Convorbiri literare (martie 1890) a marcat inceputul de participare decisiva a Transilvaniei (dupa Ion-Budai-Deleanu cu Tiganiada) la crearea poeziei romanesti.
Prin puritatea expresiei si claritatea stilului (este accesibila oricui), prin primavara idealului de frumusete echilibrata, in general prin innoirea limbii poetice – Nunta Zamfirei ramane o culme a poeziei romanesti, fiind folosita cu succes in vederea cultivarii gustului pentru frumos al noilor generatii.
Ai vreo nelămurire?