Teatrul romanesc cunoaste, In perioada interbelica, o diversificare a formulelor dramatice, unul dintre numele cele mai importante fiind Camil Petrescu. Inainte de a deveni romancier, autorul creeaza drama de idei prin opere precum Act venetian, Jocul ielelor sau Suflete tari, modernizand conventiile genului prin eroi cu viata interioara zbuciumata, prin mutarea accentului de pe miscarea scenica si de pe crearea unui subiect dramatic, bogat In rasturnari de situatie, pe evidentierea miscarilor launtrice ale celor prezenti pe scena.
In Act venetian, tema o constituie conditia intelectualului aflat In cautarea absolutului In dragoste, iar ceea ce trebuie remarcat este mutarea accentului de pe social (satitizarea/oglindirea moravurilor) pe interioritatea personajelor, semn al modernizarii teatrului.
In primul rand, subiectul dramatic se desfasoara pe parcursul a trei acte, pe fundalul a doua tablouri, primul si al treilea In castelul renascentist al lui Pietro Gralla, al doilea In chioscul de pe mare, unde se Intalnesc Alta si Cellino. Desi intriga nu cunoaste aceeasi concentrare de fapte si miscarea scenica nu se deruleaza In ritmul dinamic al teatrului clasic, alaturi de text Camil Petrescu mizeaza si pe alte limbaje scenice precum gestica, mimica personajelor, elementele de comunicare paraverbala (intonatia, timbrul vocii). Mai importante decat rasturnarile de situatie sunt confruntarile de mentalitati dintre personaje, revelatiile din constiinta acestora.
In al doilea rand, In scena evenimentele evolueaza cronologic, dar exista secvente narative ce reconstruiesc trecutul personajelor. Unele au rol de mise en abime, cum este secventa In care Nicola relateaza cum si-a ucis sotia adulterina cu 17 lovituri de cutit, ceea ce anticipa evolutia relatiei Alta-Pietro; altele lamuresc relatiile dintre cei trei componenti ai triunghiului erotic, asa cum sunt cele din Actul al II-lea, In care aflam despre iubirea dintre Alta si Cellino.
Momentele subiectului evidentiaza o constructie gradata a actiunii. In expozitiune este ales ca tablou de fundal palatul lui Pietro Gralla, conducatorul flotei venetiene, ajuns In aceasta pozitie dupa ce a trecut prin experienta de corsar sau cavaler al Ordinului de la Malta; alaturi de el se afla Alta, sotia al carei trecut va fi dezvaluit In Actul al II-lea, si Nicola, mana dreapta a lui Gralla. Cum a doua zi urma sa aiba loc o lupta decisiva pentru soarta Venetiei ca republica, Pietro Il asteapta pe Marcello Mariani, singurul conducator de fregata care nu i se prezentase la ordin. Aparitia lui Cellino reprezinta astfel intriga piesei, iar desfasurarea actiunii Incepe odata cu dialogul dintre cei doi, initial pe marginea pregatirilor de lupta si a constiintei de cetatean, apoi pe tema iubirii. In Actul al II-lea, In timp ce Pietro merge pe mare, Alta si Cellino se Intalnesc Intr-un turn si rememoreaza trecutul, dar discutia lor este Intrerupta de revenirea lui Gralla, Inlocuit din functie de Elmo. Punctul culminant este momentul In care Alta Isi Injunghie sotul, iar deznodamantul se regaseste In Actul al III-lea: dispretiuta de ambii barbati, Alta ramane langa Pietro doar pentru a-l Ingriji. Intre Gralla si Cellino se leaga o prietenie ce are la baza nevoia fiecaruia de a-si asimila valorile celuilalt.
In plus, indicii spatio-temporali vizeaza crearea unui cronotop, Venetia degradata de la sfarsitul secolului al XVIII-lea, In ultimii ani de dinaintea caderii ei ca republica. Centrul artelor de odinioara a devenit aici un loc al lipsei de scrupule, al moravurilor reprobabile, al superficialitatii: preocuparea pentru vestimentatie si pentru cosmetizare (este moda perucilor si a tenurilor pudrate), legea placerii, teroarea Inchizitiei, demagogia celor ce pretind ca le pasa de soarta republicii, moda sigisbeiului care Insoteste doamnele din Inalta societate la evenimentele sociale sunt numai cateva aspecte ce recompun atmosfera epocii. Titlul puncteaza scena actiunilor, autorul preferand un astfel de fundal pentru a accentua antiteza dintre spiritul incapabil de compromisuri al protagonistului si imoralitatea societatii In care traieste.
Afirmatia teoreticianului Adrian Marino evidentiaza, la nivelul constructiei subiectului dramatic, rolul important pe care Il are conflictul, confruntarea dintre doua personaje care au sisteme diferite de valori, viziuni opuse asupra realitatii. Astfel, conflictul dramatic principal are ca sursa confruntarea lui Pietro, protagonistul, cu Cellino, antagonist. Confruntarea nu are resorturi sociale, ci pune fata In fata doua sisteme axilogice (de valori) complet opuse. Dialogul se poarta pe marginea a doua realitati: cea politica, strategica, militara, pe de o parte, si cea erotica, pe de alta parte. Pietro apare ca un ambitios luptator pentru onoarea Venetiei, ajuns conducator al flotei prin propriile merite, spirit patriotic preocupat de soarta republicii. La polul opus, Cellino nu-si cunoaste fregata, nu a participat la nicio lupta si nu a calatorit pe mare decat ca pasager (dar Isi recompenseaza periodic capitanii), dovedind lipsa de constiinta de cetatean, superficialite si iresponsabilitate.
Un alt conflict al dramei este cel dintre Alta si Gralla, dintre profunzimea sentimenelor barbatului si cochetaria si superficialitatea Altei. Pe de alta parte, In sufletul femeii se da o lupta inegala Intre orgoliul de a Intelege alegerea lui Cellino din trecut si datoria si respectul impuse de cel care i-a redat demnitatea prin casatorie.
Conflictul interior al lui Pietro Gralla evidentiaza spiritul hipersensibil, hiperanalitic si problematizant al personajului care are revelatia caracterului utopic, idealist al propriului sistem de valori. “Nu tu m-ai Inselat, eu m-am Inselat” este fraza ce sintetizeaza principala schimbare a capitanului. El Intelege ca realitatea infirma conceptia lui absolutista. Dintr-un intelectual inadaptat social, Gralla va deveni un individ care gaseste In interior resursele pentru a-si depasi criza, In asa fel Incat desi este Invins prin tradarea Altei, ramane un Invingator prin puterea de regenerare; aceasta Il diferentiaza de eroii din alte piese camilpetresciene, care prefera sinuciderea In momentul anularii idealurilor (Gelu Ruscanu din Jocul ielelor).
Nu In ultimul rand, conflictul individualizeaza personajele dramei. Raportul protagonist-antagonist dintre cei doi se evidentiaza mai ales In scenele IV-VI din primul act, In dialogul declansat de sosirea marchizei de Caratesta, cumnata dogelui, al carei sigisbei este Cellino. Personajele au viziuni contrastante nu numai asupra conditiei de strateg, ci si asupra iubirii, caci cautatorului de absolut In dragoste care este Pietro i se opune avenurierul Cellino. Pentru acesta din urma, efemeritatea aventurii si numarul cat mai mare de cuceriri, implicand aspectul carnal al iubirii, reprezinta un modus vivendi, In timp ce Gralla are o conceptie exclusivista asupra dragostei (“dragosea e preferinta exclusiva sau nu mai e nimic”), preferand o relatie durabila, profunda (“daca n-ai vazut o femeie care iubeste, atunci n-ai vazut niciodata o femeie frumoasa”), intelectualizata si esentializata (“O femeie nu e numai trupul ei, fiindca orice femeie are o frumusete nemarginita…”), caci femeia este considerata o monada (concept preluat din filozofia lui Leibnitz care desemneaza “punctul care reflecta In el toata existenta universului”, asemeni unei “picaturi de roua In care se rasfrange tot ce exista” sau unei “frunze de stejar In care e toata padurea”).
Exista o viziune unitara asupra iubirii concepute ca un absolut la protagonistii operelor lui Camil Petrescu, Intrucat fraze similare cu cele ale lui Gralla regasim si In romanul Ultima noapte de dragoste, Intaia noapte de razboi: “Acei ce se iubesc au drept de viata si de moarte unul asupra celuilalt” sau “O iubire mare e mai curand un proces de autocunoastere. Trebuie timp si complicitate pentru formarea ei”.
In consecinta, Act venetian ramane una dintre cele mai convingatoare realizari dramatice ale lui Camil Petrescu, justificand pozitia de creator al dramei de idei atribuita viitorului prozator.
Ai vreo nelămurire?