In caracterizarea lui Nechifor Lipan se utilizeaza procedeul mastilor. In acest sens se pune accentul si pe descrierea aspectului exterior, a imbracamintei (“Purta caciula brumarie. Avea cojoc in clinuri, de miel negru, scurt pana la genunchi si era incaltat cu botfori”), dar si pe stilul vorbirii sale (“mester la vorba”). Este “vrednic roman”, cinstit, prietenos, amator de petreceri, fara teama de hoti.
Fiind un personaj absent, el devine o prezenta printr-un act de sinteza infaptuit de cei care l-au cunoscut, revine la viata prin restituire. Nechifor Lipan este un personaj emblema, reprezentand lumea din care face parte: “Locuitorii acestia de sub brad sunt niste fapturi de mirare. Iuti si nestatornici ca apele, ca vremea; rabdatori in suferinti ca si-n ierni cumplite, fara griji in bucurii ca si-n arsitile lor de cuptor, placandu-le dragostea, si betia si datinile lor de la inceputul lumii, ferindu-se de alte neamuri si de oamenii de la campie si venind la barlogul lor ca fiara de codru – mai cu sama stau ei in fata soarelui c-o inima ca din el rupta…”
Textul Baltagului se caracterizeaza prin economie de mijloace, dar se constituie prin intermediul unor imagini cu multa adancime carora procedeele folosite le confera relief.
“…Baltagul ramane, in ultima analiza, romanul unui suflet de munteanca, vaduva Vitoria Lipan, pentru care indatoririle mortuare pentru sotul ei (…) sunt comandamente exprese, ce nu-i dau ragaz pana cand nu-si afla sotul rapus si nu-i da crestineasca inmormantare – in aceeasi masura in care Antigona infrunta pe Creon si merge cu buna stiinta la moarte, dorind sa dea fratelui urgisit Polinice impacarea mormantului” (Perpessicius, Mentiuni critice).
Ai vreo nelămurire?