Intarirea considerabila, in ultimul deceniu, a Daciei o transformase in cel mai puternic stat european dupa Roma al vremii, sub sceptrul energicului rege Decebal. Acest lucru facuse ca Dunarea sa fie un front aproape in continuu “fierbinte”.

Pe de alta parte, aurul si celelalte bogatii ale Daciei, fabuloase si datorita exagerarilor legendare care circulau cu mare frecventa in Roma, ofereau salvarea finantelor romane secatuite. Faptul a fost suficient pentru a determina ca prima calatorie a lui Traian, in calitate de imparat, sa nu fie spre Roma, ci spre Dacia; la sfarsitul anului 98, Traian incepe o lunga inspectie, mai intai pe Rin si apoi pe malul drept al Dunarii, luand masuri pentru intarirea si indesirea fortificatiilor, dar si in vederea deschiderii unei politici active la granita cu Dacia.

Principala masura in acest sens a fost grabirea lucrarilor drumului inceput de Tiberius, de pe malul drept al fluviului, drum anevoie de construit. in ultima sa portiune, care se incheia in stramtoarea de la Cazane, drumul a fost sapat in stanca (terminat in anul 100). De asemenea, a pus sa se sape un canal lung de trei kilometri, lot pe malul drept al Dunarii, care urma sa realizeze siguranta navigatiei pe portiunea framantata de stanci a fluviului. Asigurat in aceasta directie, Traian isi putea face apoi intrarea in Roma, dupa mai mult de un an de la “urcarea” sa pe tronul imperiului.

Trimite prietenilor

Ai vreo nelămurire?