Enigma Otiliei – portretul Otiliei

In general, caracterizarea personajelor se realizeaza ca in romanul realist-balzacian.
Prin tehnica focalizarii, caracterul personajelor se dezvolta progresiv, pornind de la datele exterioare ale existentei lor: prezentarea mediului, descrierea locuintei, a camerei, a fizionomiei, a gesturilor si obisnuintelor.

In mod direct, naratorul da lamuriri despre gradele de rudenie, stare civila, biografia personajelor reunite la inceputul romanului, la jocul de table. Caracterele dezvaluite initial nu evolueaza pe parcursul romanului, dar trasaturile se ingroasa prin acumularea detaliilor in caracterizarea indirecta (prin gesturi, fapte, replici, vestimentatie, relatii intre personaje).

Exceptie face potrtetul Otiliei, realizat prin tehnici moderne : comportamentismul si reflectarea poliedrica. Pana in capitolul al XVI-lea, Otilia este prezentata exclusiv prin comportamentism (fapte, gesturi, replici), fara a-i cunoaste gandurile din perspectiva unica a naratorului, cu exceptia celor marturisite chiar de personaj.
Aceasta tehnica este dublata, pe acelasi spatiu narativ, de reflectarea poliedrica a personalitatii Otiliei, in constiinta celorlalte personaje, ceea ce confera ambiguitate personajului, iar in plan simbolic sugereaza enigma, misterul feminitatii.

Relativizarea imaginii prin reflectarea in mai multe oglinzi alcatuieste un portret complex si contradictoriu : “fe-fetita” cuminte si iubitoare pentru mos Costache, fata exuberanta “admirabila, superioara” pentru Felix, femeia capricioasa, “cu un temperament de artista” pentru Pascalopol, “o dezmatata, o stricata” pentru Aglae, “o fata desteapta”, cu spiriti practic, pentru Stanica, o rivala in casatorie pentru Aurica.
Tulburator e ca toate imaginile eroinei se tin si pastreaza intre ele ceva comun datorita naturii contradictorii a sufletului feminin.
Limbajul personajelor este uniformizat. Ele utilizeaza aceleasi mijloace lingvistice indiferent de situatia sociala sau de cultura lor.
Cu toate acestea, Aglae pronunta invechit unele cuvinte, marca ainculturii si a snobismului.

Amestecul de stiluri (juridic si colocvial) in discursul casnic al lui Stanica Ratiu are efect comic si transforma personajul intr-un “Catavencu al ideii de paternitate”.
Se utilizeaza fraza ampla. Se observa preferinta in descriere pentru grupul nominal si pentru epitetul neologic (Fata juvenila, pustietatea scetica etc).
Traiesc asadar in G. Calinescu un clasic, un romantic, un balzacian, un romancier de extrema modernitate. Intelectualul rafinat stabileste cu mare intuitie limitele tuturor formulelro artistice si relativitatea lor estetica, ceea ce ingaduie aceasta originala sinteza.