Franta Napoleoniana

In urma loviturii de stat din (9 noiembrie 1799), Napoleon Bonaparte a instaurat Consulatul, un regim politic autoritar. Prin constitutie Napoleon devenea conducator al statului obtinand titlul de prim consul. Primul consul care concentra toate responsabilitatile de decizie si de conducere era asistat de alti doi consuli care, in fapt, aveau puteri mult diminuate. Seful statului putea numii si destitui guvernele, incheia pacea si declara razboi si initia proiecte de legi. In plan intern perioada consulatului a insemnat:

– eficientizarea administratiei prin eliminarea coruptiei;
– diminuarea somajului si salvarea mai multor intreprinderi franceze de la faliment datorita incurajarii industriei prin vaste proiecte initiate de stat.
– introducerea codurilor de legi. codul Civil, codul Penal, codul comercial;
– dezvoltarea invatamantului;
– recunoasterea religiei crestine – catolice prin semnarea Concordatului cu Popa in 1801.
– Introducerea cenzurii si a controlului exclusiv al statului.

Pe plan extern, perioada Consulatului a insemnat continuarea razboaielor initiate de revolutie. In acest context, Franta incheie o pace de compromis cu Anglia la Amiens.
In mai 1804 a fost proclamat Imperiul Francez, Napoleon fiind incoronat imparat la 2 Decembrie 1804. Perioada imperiului a fost una de neincetatele razboaie purtate de Franta impotriva monarhiilor feudale si Angliei datorate:
– ambitiilor si setei de glorie a lui Napoleon.
– vointei monarhilor feudali de a distruge mostenirea revolutiei.
– concurentei comerciale si coloniale a Frantei.

Daca in prima parte a istoriei imperiului francez armatele conduse de Napoleon au obtinut victorii rasunatoare la Austerlitz in 1805 impotriva Austriei, la Jena in 1806 impotriva Prusieni si la Friedland in 1807 impotriva Rusiei, in cea de-a doua parte acestea sufera esecuri in campania din Rusia in 1812 si in batalia natiunilor de la Leipzig din 1813, Napoleon fiind obligat sa abdice in favoarea Bourbonilor. Acesta revine pentru o guvernare de o suta de zile insa este infrant decisiv la Waterloo in iunie 1815 fiind exilat pe Insula Sfanta Elena unde a murit in 1821.