Ion Barbu

“Poezia lui Ion Barbu trebuie cercetata in masura in care ilustreaza lirismul depersonalizat, si a discuta aceasta problema inseamna a investiga o chestiune capitala a poeziei moderne si a structurii ei, pe care poetul jocului secund o reprezinta cu stralucire “.

Al. George

Dintre poetii posteminescieni, laudati si contestati in aceeasi masura, dar care s-au impus statornic in literatura noastra, matematicianul Dan Barbilian, metamorfozat in liric modern sub numele de Ion Barbu, in Joc secund, in care geometria si chiar algebra incearca sa intre in versificatia romaneasca, a devenit scriitor, dupa pro-pria-i marturie, in urma unui pariu facut cu prietenul sau Tudor Vianu, pe cand erau elevi la liceul din Giurgiu.
Evident ca afirmatia poate avea si un caracter anecdotic, ca o reclama bine facuta unei opere care, de fapt nu mai avea nevoie de ea, de vreme ce Ion Barbu a fost poet prin tot ceea ce a facut si a trait, prin tot ceea ce a scris si a lasat in urma sa, ca titlu de glorie pentru un om care putea imbratisa, cu deplin succes si deodata, doua meserii.
Mai intalnim in literatura romana cazuri de oameni care au fost ca persoane obisnuite dedicati unei profesii, iar ca artisti alteia, cum ar fi doctorul Vasile Voicu-lescu – si nu ne e greu sa afirmam ca aceea care i-a purtat numele peste timp a fost profesia de vocatie, adica arta.
Evolutia oarecum surprinzatoare a liricii lui Ion Barbu se desfasoara pe parcursul a trei etape, asa cum le-a delimitat Tudor Vianu, in studiul Introducere in poezia lui

Ion Barbu – si anume:

A. Etapa parnasiana, cuprinde versuri publicate intre 1919 si 1920, in revista Sburatorul, scurte si riguroase ca forma, unele dintre ele sonete, evocand zeitati mitologice sau procese de constiinta, dorinta de a trai viata cu frenezie, in poezii ca: Muntii, Copacul, Panteism, Arca, Umanizare si altele;
B. Etapa baladica si orientala, incluzand versuri scrise intre 1921 si 1925, poetul se indreapta spre concretul lumii, cu lungi popasuri descriptive, cu preocupari concrete pentru narativul baladic, asa cum intalnim in: Riga Crypto si lapona Enigel, Dupa melci, Nastratin Hogea la Isarlac etc.

C. Ultima etapa a fost numita ermetica, fiind una de incifrare a semnificatiilor, de aspiratie spre absolut, punand problema raportului dintre cunoasterea logica si cea metaforica, precum in Oul Dogmatic, Ritmuri pentru nuntile necesare…
Masura in care Ion Barbu s-a impus in literatura romana ramane sa fie apreciata de fiecare cititor in parte, deoarece exista si astazi oameni care il admira fara rezerve, dar si dintre cei care nu-i gusta inca valentele artistice moderne.

RIGA CRYPTO sI LAPONA ENIGEL

Caracterul baladesc al unor poezii il apropie pe Ion Barbu mai mult de Anton Pann, printr-o larga naratiune, penduland intre gravitate si ratiune. Din punctul de vedere al constructiei, balada Riga Crypto si lapona Enigel se apropie de proza lui Mihail Sadoveanu, anume de Hanul Ancutei, unde petrecerea la un han este tot un pretext de a spune o poveste in alta poveste.

La fel se intampla si in balada lui Ion Barbu, unde ascultatorii sunt invitati la o nunta, rugandu-l pe menestrelul trist (cantaretul trubadur, insotit de un instrument muzical) sa spuna povestea unei alte nunti: aceea dintre Riga Crypto si lapona Enigel.

Povestitul si cantatul vor avea loc in camara, adica acolo unde sunt depozitate mancarurile si bauturile, mesenii fiind inveseliti de vinul vechi ciocnit la nunta.
Aceasta balada este un cantec larg, adica spus pe indelete, pentru desfatarea ascultatorilor, la spartul nuntii, in camara.

Introducerea pare a fi prea lunga, dar scopul poetului este sa respecte convenientele, adica sa ne lasam atrasi intr-o lume fantastica.
In acelasi ritual, urmeaza infatisarea personajelor. De aici inainte intram in spatiul eminescian, intelegand de ce poetul isi numeste balada Luceafar intors: cel care tinde spre o iubire superioara este Riga Crypto (adica barbatul si nu femeia); cea care respinge propunerile mirelui e lapona Enigel (fata, nu astrul).

Personajele sunt caracterizate prin parerea celorlalti despre ele: “imparatea peste bureti / Crai Crypto, inima ascunsa”; el este vorbit de rau “De o vrajitoare manatarca, / De la fantana tineretii” (deci regele Ciuperca refuzase o iubire de aceeasi categorie cu el)… “Toporasi si ghiocei /Sterp il faceau si naravas, / Ca nu vroia sa infloreasca” (adica nu voia sa aiba fructe – copii – de acelasi regn).
Prezentarea laponei Enigel e facuta intr-un cadru mai larg, deoarece ea traieste “In tari de gheata urgisita”. Pentru Riga Crypto nu mai era necesar un decor vegetal, de vreme de el apartinea acestei lumi si nu putea umbla.

In schimb, pentru lapona Enigel, ca fiinta umana si miscatoare, sunt necesare in caracterizare mai multe precizari: “Lapona, linistita, / Cu piei; pre nume Enigel”. Observam caracterul arhaic al exprimarii si inrudirea cu limbajul lui Anton Pann. Lapona pastea o turma de reni, mergand cu ei tot mai spre sud (dorinta de lumina si caldura, specific umana, deci aspiratia spre inalt), poposind alaturi de Riga Crypto, “Pe trei covoare de racoare”.

Rima interioara si muzicalitatea versurilor sunt de fapt ca intr-un descantec, prin care poetul incearca sa ne convinga ca este posibila o apropiere ideala intre o planta si un om. Astfel, pe neobservate, Regele Ciuperca este personificat, are porniri erotice, se apropie de sanul fetei si “O imbie cu dulceata”, ca un adevarat curtezan.
Odata acceptata conventia, asistam la dialogul dintre planta si om, prin care Riga Crypto isi serveste adorata inimii, dar aceasta il respinge, spunandu-i: “Eu ma duc sa culeg / Fragii fragezi mai la vale”, (avantajul miscarii, care-i e posibila, fata de Riga, legat prin radacini de sol.). Aceasta scena ar echivala cu prima intalnire dintre preafrumoasa fata de imparat si Luceafar.

A doua incercare are la baza tot un dialog. Riga Crypto ii propune laponei sa inceapa culesul cu el (sugestia de sacrificiu, deoarece, odata cules, el s-ar vesteji). Lapona este impresionata de intensitatea iubirii lui, vorbindu-i mai bland: “si esti umed si plapand: / Teama mi-e: te frangi curand /Lasa. Asteapta de te coace.”
El se teme insa de soare, care avea pentru dansul, o planta de umbra, “Visuri sute de macel”.

In schimb, Riga Crypto o indeamna pe Enigel sa uite soarele, (“Vei pierde dorul de parinti / si visul de luceferi” – Luceafarul, de Mihai Eminescu); “Lasa-l, ui-ta-l Enigel / In somn fraged si racoare”, (paralela cu ideea de renuntare la nemurire, din poemul eminescian). Dar lapona nu e convinsa nici de aceasta data, deoarece ea nu se teme de umbra si iubeste soarele (aspiratia Catalinei spre inaltul Luceafarului): “Ma-nchin la soarele-ntelept”, care este “Greu taler scump, cu margini verzi” (metafore si inversiuni, demitizare).

Desi cuvintele fetei sunt atat de frumoase si linistitoare, ei nu se inteleg, deoarece iubirea dintre doua regnuri diferite nu este posibila.

Chiar in timpul dialogului, soarele se inalta pe cer, zarindu-l pe Regele Ciuperca in incercarea disperata de a-si depasi conditia: Jar soarele aprins inel (imagine geometrica) /Se oglindi adanc in el”, inacrind sucul lui Riga Crypto (dezamagirea si dezintegrarea), pleznindu-i inima (implinirea fatala a destinului).
Lapona se indeparteaza cu regretul uman: “De-a ramas sa rataceasca / Cu alta fata mai craiasca”.

Ultima strofa e un fel de descantec, prin care suntem scosi din conventie, alungan-du-ne treptat nelinistea fata de soarta nefericita a lui Riga Crypto, fiind adusi astfel la realitate, intelegand ca intreaga balada nu a fost altceva decat un Joc secund al imaginatiei poetului.

Nu-si dovedeste oare, tocmai prin aceasta, Ion Barbu marele-i talent artistic? “Poezia aceasta – afirma criticul literar Alexandru Paleologu – se preteaza si chiar face apel la o anumita explicatie sau, mai exact, intregire. Foarte adeseori avem de-a face cu formulari sintetice, de extrema conciziune, eliptice de multe ori, si cu cuvinte carora li se atribuie fie o proprietate insolita, fie o functie polivalenta in context, sau cu altele care, izolate in context, scanteiaza ca niste cristale cu fatete multiple”.