Personajele dramei sunt caracterizate mai degraba prin trairile launtrice decat prin evenimentele exterioare.
Cu Gelu Ruscanu, autorul impuneun nou tip de personaj in literatura romana: intelectualul lucid, hipersensibil, orgolios, dar inadaptata, care nu accepta compromisul. Tanarul insetat de absolut “capabil de crize de constiinta, de ordin cognitiv, nu moral, in esenta” (Camil petrescu- Adddenda la Falsul Tratat) este un personaj de descendenta romantica (geniul) dar raportata la societatea citadina din prima jumatate a secolului al XX-lea. Verticalitatea morala, intransigenta ii impun o atitudine constanta.
Personajul principal este caracterizat in mod direct in didascalii inca de la intrarea in scena, ca si alte personaje ale piesei: “Gelu e un barbat de 27-28 de ani, de o frumusete mai curand feminina, cu un soi de melancolie in privire, chiar cand face acte de energie. Are nervozitatea instabila a animaleleor de rasa. Priveste totdeauna drept in ochi pe cel cu care vorbeste, si asta-i da o autoritate deosebita. Destul de elegant imbracat, desi fara preocupari anume”. Precizarea varstei, a detaliilor de portret fizic, vestimentatie, mimica, poarta de la inceput semnele fatalitatii, ale unu destin care il constrange la a repeta “scenariul jucat de tatal sau”.
Tehnica moderna a relativizarii perspectivelor, a oglinzilor paralele este utilizata in caracterizarea indirecta. Ruscanu se reflecta in mod diferit in constiinta fiecaruia dintre personajelëe piesei. Pentru Praida si Penciulescu este “Saint-Just”, “omul care vede idei”, “arhanghelul dreptatii”. Pentru Maria Sinesti, Gelu reprezinta omul superior, deosebit de inteligent, pe care-l admira si-l iubeste: “Ah, intre inima mea si inima ta simt mereu, mereu, lama rece a mintii tale”. Pentru Sinesti, gelu este un insetat de absolut, dar si un iluzionat: “Cine e de vina ca iei fumurile dumitale drept realitate ?”
Autocaracterizarea reda un personaj “transparent” : ” Am putut gresi, dar masca nu am purtat niciodata”, lucid si constient : ” Cata lucidtate, atata existenta, atata drama”.
Menirea lui e unica si de o intransigenta absoluta, dictata de imperativul categoric al dreptatii sociale. El rupe orice legatura cu trecutul personal, cu credinta in iubirea absoluta, cu toate dorintele sau ispitele, de parca acestea ar face parte dintr-o alta viata. El nu-si mai doreste nimic pentru sine. Credinta intr-un principiu unic il ajuta sa treaca peste esecul iubirii. Pentru Ruscanu, femeia iubita este un simbol pentru atractia absolutului, iar analogia cu Tristan poate fi sustinuta : “orfan, crescut de rude; iubirea adultera cu sotia protectorului si maestrului sau ; indepartare si abstinenta ; activitatea lui de avocat (aparator) al muncitorilor si campaniile lui de presa contra puterii. Obstacole : cazul Bologa, scrisoarea Mariei, scrisoarea tatalui. Doamna inchinarii lui e Revolutia Sociala, nume simbolic care ascunde de fapt pasiunea ce-l devora, setea de Absolut si puritate. Cand s-a detasat de tot lumescul, in speta de imaginea tatalui si de actiunea pragmatica a lui Praida, se sinucide”. (Alexandru Paleologu- tema duelului lui camil Petrescu).
Ai vreo nelămurire?