Furtuna porneste in momentul in care sunt provocate ambiturile in care sunt amenintate interesele peronale. Fiecare seactioneaza in functie de propria obsesie si toti au impresia ca stiu adevarul, dar niciunul nu reuseste sa vada dincolo de ceea ce-I dicteaza viziunea personala asupra situatiei.
Astfel, Jupan Dumitrache, departe de a fi gelos (sentiment ce i-ar contrazice nzdruncinata incredere in sine) este iritat la culme de insolenta “bagabontului” care asalteaza castitatea inespungabila a Vetei, faptul constituind o ofensa mortala pentru domnul si stapanul ei :”Apoi sa stiu de bine ca intru in crenienal. Nu ca mi-e frica de ceva, dar am ambit, domnule, am ambit.”
Gelozia, care la jupan nu ar avea loc de ambit, o gasim la Chiriac, caci provine si din erotism si din redesteptarea unor resentimente de inferioritate a caror solutie o gasise in iubirea stapanei. In fata situatiei actiunile sale au accente melodramatic: “Vezi dumneata spanga asta? Adioa viata! Da, sunt nebun, foreste ca sunt nebun, m-ai innebunit dumneata?!”.
La Veta intalnim o forma de pasiune erotica inflacarata si o suferinta pe masura (“Ce folos cata fericire am avut un an, daca intr-o zi mi-am plans-o toata!”). Este usor sa depistam la ea actiunile femeii victim a epocii patriarhale ; de aceea dramaturgul pare mai bland in ceea ce o priveste. Totusi publicul surade cand recita singura versuri de dragoste si le asociaza portetului lui Chiriac. Da de gandit si faptul ca este tot timpul suspectata si amenintata si de jupan, in cazul unor dovezi clare, si in special de Chiriac. De ce este vizata numai ea.
Desigur, dupa cum am mai spus, cei doi sunt in totalitate acaparati de ambituri, incat nu pot vedea altceva, insa mesajul autorului contine aici si o a doua conotatie critica la adresa Vetei, care se face vinoivata de adulter ; numai ca nu de acela de care este acuzata .
In noaptea aceasta toti sunt agitati ; desi afiseaza calm unii fata de altii, acest lucru este numai in aparente. Cand cea mai ica greseala poate starni furtuna Veta testeaza nervii spectatorilor prin neatentii si inventii periculoase care scapa in roice situatie. Inevitabilul se produce, culmea, nu din cauza evidentei strigatoare la cer a situatiei ci (si aici putem vorbi de genul sadic al dramaturgului, care-si perpeleste personajele si spectatorii la foc mic ) din cea mai ridicola greseala, o cifra inversata.
In ultima secunda, situatia se calmeaza : atitudinile se schimba brusc (Rica trece de la statutul de “mate fripte” la cel de “ai nostrii”) astfel incata totul sa revina la normal.
Ai vreo nelămurire?