Originalitatea creatiei lui Ion Creanga

Cateva concluzii se impun in legatura cu marele nostru scriitor Ion Creanga.
1. Reprezinta in literatura romana epoca marilor clasici; specificul geografic al Moldovei – al Humulestilor.

Este scriitorul care reprezinta in literatura romana cel mai inalt grad de originalitate, ceea ce-l determina pe George Calinescu sa-l situeze in Istoria literaturii romane in randul marilor creatori de literatura universala: “Placerea starnita de auditia scrierilor lui Creanga e de rafinament erudit. Nici un om – de gust nu citeste aceasta opera ca sa ia cunostinta de intreaga intelepciune populara, asa cum a fost cristalizata de veacuri in proverbe si zicatori.

Dimpotriva, in loc. sa fie educativ, efectul acestei intelepciuni este hilariant. Creanga foloseste un procedeu tipic autorilor carturaresti ca Rabelais, Sterne si Anatole France, si anume paralela continua, dusa pana la betie, intre actualitate si experienta acumulata. El e un autor “livresc”. Opera lui Rabelais decurge dintr-o ploaie de citate si de cuvinte savante ori rare a caror intentie, este tocmai de a parodia intelepciunea cartilor din care sunt extrase. Eruditia aceasta e incantatoare prin veselia pe care o intretine.

Anton Pann ori Creanga, amandoi humoristi de tip rabelaisian, fac cu greu figura de eruditie pentru cititorul comun. Arta vine din prejudecata ca autorul livresc trebuie sa fie neaparat un umanist. Eruditia insa are limite si Anton Pann si Creanga sunt si ei niste eruditi, in materie de stiinta si literatura populara. Desi citatele lor nu sunt scoase din carti ori din traditia orala, printr-o nemaipomenita memorie, operele lor nu sunt mai putin carturaresti, structura lor fiind aceeasi ca o operei rabelaisiene: adica o jovialitate enorma, care innegreste cel mai marunt fapt cu un roi de citate”.

2. Simtul limbii, dupa Vladimir Streinu, inseamna insusi izvorul creatiei (Clasicii nostri): “Examinandu-i cu atentie putina, vocabularul mai intai, observam asezarea lui in cateva straturi lexicale. Cuvintele cele mai frecvente si mai de sus circula in toata tara, la oras, si la sat; unele umbla in toata tara, dar la sate; sub acestea, vin cele care sunt intrebuintate numai cu anumit inteles; urmeaza cele cunoscute in Moldova; altele, cele mai de jos, sunt vorbe strict nemtene, humulestene sau crengisme. (…). Dar prin crengisme e nimerit sa se inteleaga mai ales acele cuvinte pe care le foloseste numai Creanga dupa o stiinta proprie”.

3. Pompiliu Constantinescu aprecia faptul ca Amintirile lui Creanga sunt o epopee a vietii medii: “in elementul epic, memoriile acestea ating, pe cateva portative mai jos, epopeea vietii medii si pasnice a taranului roman.

Monografice prin autenticul lor, Amintirile evoca o galerie eroica, deposedata de atributele mitice, caci zeii s-au umanizat pana la identificare cu oamenii. Nimbul de basm incercuieste cateva principale figuri din cartea crezuta numai a copilariei, fiindca despre ea vorbeste indeosebi; dar Amintirile sunt cartea copilariei unui neam, in care primitivitatea se zbate comprimata”.

4. O cuprinzatoare analiza face stefan Munteanu, in studiul Valori ale limbii populare in opera Iui Ion Creanga, demonstrand valorile limbii lui Creanga printr-o cuprindere a tuturor compartimentelor limbii: fonetic, lexical, morfologic. Mai intai sunt mentionate folosirea larga a sinonimelor regionale si populare: “Unia dondaneau ca nebunii, pana-i apuca ameteala; altii o duceau numai intr-un muget, cetind pana le perea vederea; la unia le umblau buzele parca erau cuprinsi de pedepsie…”.

Se ofera spre exemplificare: a bate – a da o bataie, a lua la bataie, a manca papara, a mangaia, a croi, a busi, a jnapai, a da cateva tapangele; a fugi – a o lua la sanatoasa, a se face nevazut, a parli-o (la fuga), a-si lua ramas bun de la calcaie, pe ici ti-i drumul etc. Unele sinonime sunt locutiuni verbale, altele au valoare onomatopeica, valoarea lor stilistica fiind certa in ceea ce. riveste realizarea unui pitoresc lexical specific lui Creanga, demonstrand marile virtuti ale limbii nationale.
Deosebite sunt expresiile rimate, care, pe langa functia lor stilistica, au si valoare afectiva.

Sunt de mentionat: sobrietatea stilului, puritatea lexicala, exprimarea sententioasa, ritmul amplu al frazelor “care curg disciplinate si strunite de rigorile compozitiei literare”; dialoguri si monologuri. Lui Creanga “ii place” sa-si asculte personajele vorbind, potrivit cu actiunile si impulsurile” lor. G. Tohaneanu sublinia faptul ca scrierile lui Creanga, mai mult decat cele populare, sunt dominate “de dinamism, de precipitare si de tensiune a naratiunii”. stefan Munteanu remarca faptul ca in scrierile lui Creanga'”rolul precumpanitor il detin substantivele, tirmate de verbe, apoi “de adjective si in cele din urma ds adverbe”. Remarca, de asemenea, in ce priveste constructia sintactica, fraza incidenta.

Considerat de catre Ibraileanu “Homer al literaturii noastre”, Creanga este, dupa majoritatea criticilor, scriitorul fara metafore. “Cuvantul rar si sugestiv, expresia idiomatica pitoreasca, amplificarile si “prisosurile” verbale, substratul afectiv prezent de fiecare data in elementele comunicarii sprijina scopurile artistice ale naratiunii si creeaza acel sentiment de eliberare si destindere, surazatoare si stenica, cu care cititorul intampina peripetiile Amintirilor si ale Popestilor.

Creanga valorifica intregul tezaur al limbii populare dintr-un trecut milenar, cu tot ceea ce a putut primi si pastra ea din experienta, simtirea si imaginatia viitorului ei”.
Ioan Slavici, care l-a cunoscut pe marele povestitor, il asaza in Amintirile sale, din punct de vedere al inteligentei, alaturi de prietenul sau Eminescu: “Ceea ce la ridicat pe Ion Creanga in randul marilor nostri scriitori e sinceritatea si iubirea de adevar cu care reproduce felul de a gandi si de a simti al poporului roman, lipsa de-nconjur cu care spune adevarul, pe care numai putini il stiu atat de bine ca dansul”.

In incheierea analizei sale, in Arta prozatorilor romani, T. Vianu conchide: “Unic prin geniul lui oral, Creanga apare, prin neasemanata lui putere de a evoca viata, un scriitor din linia realismului lui Negruzzi, ramanand un reprezentant tipic al Junimii, prin acea vigoare a constiintei artistice care il uneste asa de strans cu Maio-resc'u si' cu Eminescu, bucurosi din primul moment de a fi ghicit in el o constiinta inrudita”.