Am vorbit mai inainte despre Osobiy Otdel, sectia secreta speciala a Cekai, cu numerosii ei agenti. Unul din agentii care s-au remarcat de la inceput prin activitatea lor se citeaza a fi un oarecare tanar Iacob Blumkim. Printre ispravile sale cele mai cunoscute a fost asasinarea contelui Mirbach, ambasadorul german la Moscova, un asasinat absurd. Blumkim se erijase in exponent al partidului socialist-revolutionar, care nu admitea pacea de la Brest Litowsk. Pentru un socialist revolutionar rus din timpul acela, continuarea razboiului era privita ca un prilej pentru taranul rus de a intra in contact direct cu cel german, convinsi fiind ca pe campurile de batalie taranii din toate partile sunt mai usor dispusi a fraterniza.

Prezenta, deci. a unui ambasador german la Moscova, in inima Rusiei, era pentru socialistul-revolutionar un simbol al pacii si, totodata, un reprezentant al clasei sta-panitoare, contra careia sovietele duceau lupta de exterminare.
Asasinarea contelui Mirbach. desi explicata intrucatva astfel, n-a fost insa orinduita de Ceka, si nici de conducatorii socialistilor revolutionari, ci numai de Blumkim. care a lucrat din propriul sau impuls. Totusi, e bine de mentionat ca acest Iacob Blumkim n-a fost nici arestai, nici judecat pentru crima lui, cum se angajase guvernul sovietic fata de cel german. El a fost gratiat si s-a stabilit in Orient. Mai tarziu a plecat in Mongolia, unde a traversat deghizat tara lui Gengis-han. Acolo se facu util, incat obtinu recunostinta sovietelor, si apoi reintra in Moscova, primit “ca un mare erou. Avea 20 de ani. In anul 1928 il gasim umblind prin Turcia, Siria, Palestina si Egipt, ca misionar al bolsevismului, sub numele de Sultan Sade.

La inapoierea in Rusia, Ceka il acopera de onoruri si bani. Blumkim incepe sa traiasca o viata comoda si sa petreaca. Aceasta ii atrase invidia celorlalti camarazi si, cum era de asteptat, binefacerile intrigilor inerente vietii de politist secret il ating si pe el. Este acuzat, judecat! condamnat si executat. A fost acuzat de a fi lucrat, iii ultimul timp, atat la Constantinopol, cat si, mai apoi, Moscova, contra guvernului de atunci, ca agent al luij Trotzki. Fusese tradat de prietena lui, o anume Lis, Gorskaia, care de fapt era spioana a politiei secrete ST vietice.

Trimite prietenilor

Ai vreo nelămurire?