In general, prin epoca pasoptista se intelege perioada dintre 1830 si 1860, interval in care literatura romana realizeaza o trecere treptata de la formula clasica, la cea romantica, cele doua curente literare coexistand in operele tuturor scriitorilor din perioada. Constiinta unitatii nationale se regaseste in lupta pentru emanciparea culturala a neamului romanesc si acum incep sa se dezvolte invatamantul, presa, teatrul, societatile culturale etc.

Primul manifest al romantismului romanesc il reprezinta Introductia la Dacia literara a lui Mihail Kogalniceanu (1840), care va sta la baza curentului national-popular cunoscut sub numele de pasoptism.

Reprezentanti: Vasile Alecsandri, Ion Heliade Radulescu, Grigore Alexandrescu, Vasile Carlova, Andrei Muresanu, Dimitrie Bolintineanu, George Baritiu s. a.

-Incadrarea in epoca-

Ion Heliade Radulescu (1802-l872) este una dintre personalitatile proeminente ale generatiei pasoptiste si unul dintre promotorii culturii romanesti: infiinteaza scoli, preda matematica, gramatica si retorica, editeaza ziare, este autorul unor serii de studii si articole despre limba {Gramatica romaneasca – 1828), traduce din Moliere, Voltaire, Victor Hugo si altii.

Poezia sa ilustreaza o diversitate tematica; poetul a incercat toate speciile genului liric din dorinta de a oferi modele si de a stimula talentele vremii. Primele poezii sunt elegii, ode, meditatii pe teme romantice: curgerea timpului, desartaciunea vietii, istoria ca izvor al regenerarii morale, evocarea trecutului glorios al neamului, rolul creatorului de arta in societate, surprinderea nasterii sentimentelor umane.

-Tema. Elemente de structura si compozitie.-

Filonul romantic coexista cu cel autohton, al mitologiei populare. Din aceasta din urma se naste capodopera sa lirica Sburatorul. Aceasta poezie este publicata pentru prima data in Curierul romanesc in 1844. Prin structura epica a textului, poezia apartine baladei.

I. H. Radulescu preia mitul folcloric al “sburatorului” cu scopul de a surprinde poetic nasterea sentimentului erotic. Formula baladei se apropie de conceptul lui V. Hugo, care, influentat de poetii germani, considera ca balada este un poem cu subiect mai mult sau mai putin fantastic si popular. Ritmul de balada culta este dat de melodicitatea versurilor, prin reluarea lor in chip de refren. Structura sa epica are trei parti: prima se constituie intr-un monolog liric, o confesiune romantica prin care autorul surprinde starile incerte, labilitatea starii psihice a fetei, data de tensiunea sufleteasca, de senzatiile contradictorii traite. Cauza “bolii” ramane un mister si, ca atare, trebuie dezlegat cu ajutorul leacurilor si al vrajilor.

-Limbaj. Mijloace si procedee artistice.-

Valoarea acestei poezii este data de notatia in stil direct. Limbajul popular se caracterizeaza prin folosirea frecventa a substantivelor in vocativ, prin repetitii, prin forme verbale regionale (auz, sar), prin folosirea unor expresii populare (alde, prinz de veste, colea, ici, leac…). Poetul surprinde gradat instalarea sentimentului erotic, folosind antiteza, interogatia, exclamatia, vocativul. Toate acestea contribuie la surprinderea unei atmosfere care se precipita, devine tensionata.

In cea de-a doua parte, se imbina armonios elementele clasiciste cu cele romantice, in evocarea lirica a unui tablou solemn al naturii. Soarele asfinteste, cumpenele fantanilor cheama “a satului cireada”, “vitele muginde pasesc la jgheab intins”, aerul serii vibreaza “de tauri grea murmura”- un fermecator tablou pastoral.

Realizat prin acelasi procedeu al gradarii, acest moment intruneste toate calitatile unui pastel. Impresia de solemnitate si vraja provine din cateva imbinari de cuvinte, epitete, metafore care tin mai mult de clasicism decat de tehnica romantica: stelele lucesc “rand una cate una”, luna rasare “tarzie”, noaptea “nalta” are vesmantul “semanat cu stele”. Trebuie retinuta metonimia “si latratorii numai se-aud necontenit” care subliniaza, prin contrast, linistea ce se asaza peste sat. De asemenea, se observa o abundenta de imagini auditive, vizuale si motorii care contribuie la realizarea tabloului inserarii.

Personificarile sunt sugestive: “frunza nu se misca”, “vantul nu suspina”, apele “dorm duse”, “morile au stat”; intreaga atmosfera pare sa fi fost hipnotizata, pregatindu-se astfel intrarea in scena a elementului fabulos.

Motivul initial al “sburatorului” revine in cea de-a treia parte tot in stil direct, al notatiei directe a discutiilor “suratelor” care susotesc despre spiritele care bantuie lumea: “Tot zmeu a fost, surato. Vazusi, impielitatul! / Ca tinta l-alde Floarea in clipa strabatu!” […] Balaur de lumina cu coada inflacarata, / si pietre nestimate lucea pe el ca foc. / Spun, soro, c-ar fi june cu dragoste curata; / Dar lipsa d-a lui dragosti! departe de ast loc!”

Portretul zburatorului este realizat prin folosirea comparatiei populare, cu ironie si umor, ca in final, mitul sa fie umanizat: “Pandeste, bata-l crucea! si-n somn colea mi-ti vine / Ca brad un flacaiandru, si tras ca prin inel. / Balai, cu parul d-aur! Dar slabele lui vine / N-au nici un pic de sange, s-un nas – ca vai de el!”

-Concluzie-

Prin modul in care este introdus mitul folcloric in poezia culta, dar si prin imaginile idilice rurale, I. H. Radulescu il precede pe Cosbuc si il anunta pe Eminescu

Trimite prietenilor

Ai vreo nelămurire?