In Apulia, in piemontul lui Garganus, sclavii comandati de Crixos sunt invinsi, insusi Crixos este ucis in lupta (72 i.e.n.). Spartacus nu reuseste sa-l mai ajute pe Crixos, caruia ii organizeaza funeralii marete, probabil spre a-si apropia resturile oastei sale, dar ajunge oastea consulara, careia ii da cateva lovituri indraznete, desprinzandu-se de ea. Spartacus porneste hotarat spre nord, strabate, cu o rapiditate ce amintea campaniile lui Hannibal, Lucania, Samnium, Picenum si ajuns la Mutina, in Galia Cisalpina, zdrobeste armata guvernatorului local, insa, cu toate ca drumul alpin era de-acum deschis, rasculatii, probabil de teama de a nu aborda dificila traversare si la presiunea taranilor liberi din oaste, se reintorc spre sud pe un drum paralel cu cel pe care venisera. in Picenum, Spartacus infrange armatele consulare si-si mareste oastea la peste 100 000 de oameni.
stirea despre dezastrul ostilor lui Lentulus si Poplicola si traversarea Picenumului, aflat in dreptul Romei, combinate cu zvonul despre intentia rasculatilor de a asedia Roma, declanseaza spaima in oras. Pretorului Marcus Licinius Crassus, militar distins in vremea lui Sulla, i se incredinteaza, de catre senat, puteri exceptionale (proconsulare), odata cu zece legiuni. inainte de campanie, pentru a-si disciplina armata, in afara de alte masuri exceptionale, Crassus supune decimarii (aplicarea pedepsei capitale unuia din zece) o intreaga cohorta, in vazul tuturor legionarilor. Cu toate aceste masuri, Crassus sufera initial infrangeri, ceea ce-l determina sa ceara rechemarea lui Marcus Licinius Lucullus din Orient (acesta comanda campania contra lui Mitridate) si a lui Cna-eus Pompeius din Hispania, unde era angajat in luptele contra lui Sertorius. intre timp, Spartacus isi continua inaintarea spre sud si intra in Bruttium (varful peninsulei), intentionand sa traverseze stramtoarea Mesina in Sicilia.
Pierzand, insa, sprijinul piratilor cilicieni, care-si retrag promisiunea, ratand si incercarea de a efectua traversarea pe plute (irealizabila in conditiile in care propretorul Siciliei, Caius Verres, fortificase coastele), Spartacus se intoarce spre iesirea din Bruttium in intentia de a atinge malul Adriaticii. Dar Crassus, sesizand importanta izolarii armatelor rasculatilor, ordonase saparea unui imens sant care, intinzandu-se de la Marea Tireniana la Marea Ionica (Golful Tarentului), le taia retragerea, intr-o noapte furtunoasa a iernii (din anii 72-71 i.e.n.), Spartacus reuseste totusi, astupand cu pamant si crengi o bucata a santului, sa sparga incercuirea si se indreapta spre Calabria. Cursul evenimentelor ii demonstrase inca o data ca nu s-ar fi putut mentine in Italia, incat, mai hotarat ca oricand, lua drumul spre Brundisium, pentru a traversa Adriatica, in Grecia. Nu renunta la intentie nici cand noi divergente apar in tabara, nici cand acestea duc la separarea unei parti din ostile sale (dealtfel oastea dizidenta, comandata de Castus si Grannicum, este zdrobita de legiunile lui Crassus), Din acest moment, Crassus grabeste cursul razboiului, spre a lichida rascoala inainte de sosirea lui Lucullus si a lui Pompei, Lupta decisiva se angajeaza la Silarus; ca era decisiva o simtisera toti. Spartacus isi strapunse calul cu sabia: “De vom invinge vom mai gasi multi cai buni, dar de vom fi infranti n-am nevoie nici de calul meu”.
Dominat de importanta momentului, Spartacus comite unica sa greseala, majora, luand pe cont propriu lupta directa cu Crassus, ia care incearca sa ajunga, neglijindu-si, in acest fel, obligatiile de comandant. Cade eroic in lupta, dupa ce ucide doi centurioni si zeci de osteni romani. Armata sclavilor, dezorganizata si risipita de panica, nu mai era decat o prada usoara pentru legiunile lui Crassus in ajutorul caruia soseste si Pompei. Avand o participare mai mare la “vanatoarea” de sclavi ce urma, acesta-si atribui meritul principal in inabusirea rascoalei. De la Capua la Borna, drumul fu flancat cu crucile celor 6000 de sclavi rastigniti, Crassus fu incununat (cununa de laur) si, pentru a atenua gelozia lui Pompei , ii conferi acestuia consulatul (in colegialitate cu el), pentru anul 70 i.e.n., organiza triumful pentru lichidarea miscarii lui Sertorius si oferi un ospat grandios (zece mii de meseni). Cei doi consuli isi pastrara, insa, armatele.
Rascoala lui Spartacus, a carei amintire era inca deosebit de vie, provoca si alte schimbari chiar in structurile republicane. Astfel, deoarece spre deosebire de rascoalele anterioare lui, Spartacus nu urmarise profitul sau personal (cum a fost organizarea'de tip monarhic din Sicilia), ci eliberarea sclavilor (nu, insa, prabusirea institutiei sclavajului, ci numai libertatea oamenilor sai), precum si datorita intinderii rascoalei, care arata limpede ineficienta si pericolul mentinerii muncii servile generalizate, romanii incep sa arendeze loturi din marile latifundii unor oameni liberi, fapt care duce la atribuirea unui nou sens mai vechiului termen de “colonus”. Totodata, ineficienta initiala a autoritatilor romane contra rasculatilor lui Spartacus si sprijinul acordat acestuia de taranii liberi, mai ales din randul aliatilor italici, determinara pe cei doi consuli, Pompei si Crassus, sa abroge legislatia lui Sulla, restaurand drepturile triburilor (prin comitiile tribute) si ale tribunilor plebei, functia de cenzor si drepturile cavalerilor in conducerea tribunalelor (dar alaturi de senatori).
Un alt efect al rascoalei lui Spartacus s-a manifestat pe plan naval. Pentru ca putin lipsise ca Spartacus sa-si treaca ostile, cu ajutorul piratilor, in Sicilia, fapt ce ar fi prelungit foarte mult reprimarea rascoalei, precum si pentru ca marile, in intregime, devenisera extrem de primejdioase prin cresterea pirateriei, Pompei primeste insarcinarea si, prin legea propusa de tribunul Aulus Gabinius (Lex Gabinia), puteri extraordinare (imperium maius) proconsulare (in 67 i.e.n.) in actiunea de desfiintare a pirateriei. in cateva luni, utilizand 500 de corabii si urmand un plan iscusit (impartise Mediterana in 30 de “arondismente”) curata marea de pirati si distruse principala lor baza de operatiuni – cetatile fortificate cIIIciene. Rascoala lui Spartacus avu, deci, pe mai multe planuri, urmari in concentrarea eforturilor militare ale Romei, inclusiv in Orient, unde Lucullus infranse pe Tigranes al II-lea, in 69 i.e.n., iar Pompei pe Mitridate al VI-lea, reorganizand, in 63 i.e.n., Armenia, regatele Pontului si Bithyniei (acesta lasat Romei testamentar de regele Nieomodes al III-lea, inca din 74i.e.n.) Cilicia si Siria si transformand Cappadocia, ludeea si Osrhoe in regate clientelare.
Ai vreo nelămurire?