Pictura neolitica a grotelor si adaposturilor din sud-vestul Spaniei prezinta asemanari surprinzatoare cu cea din nordul Africii sau cu cea din zona sahariana, care dateaza cam din aceeasi perioada. In era neolitica Sahara, care avea atunci o clima cu totul diferita de cea de azi, era cel putin tot atat de populata ca oricare alta regiune de pe glob. Sa fi existat intr-adevar contacte intre populatiile celor doua arii geografice, care prezinta atatea analogii sub raportul stilului artistic? Nu se stie precis daca o migratie de populatii neolitice a avut loc din regiunea Spaniei inspre nordul Africii, sau daca drumul acestei migratii nu a fost invers. In orice caz, la acea data comunicarea intre cele doua continente era posibila, plutele puteau strabate usor cei 15 km ai strimtorii Gibraltar.
In pictura neolitica sud-africana, avind propria ei evolutie tematica si stilistica, executata fiind intre mileniile al VII-lea si al III-lea i.e.n. surprinde puritatea si frumusetea animalului redat cu o autentica gingasie. Dar ceea ce aceasta zona artistica aduce nou in istoria culturii omenesti este faptul ca sunt figurate aici si mituri, sunt traduse plastic concepte mai inalte si mai abstracte. Astfel sunt animalele simbolizand corpuri ceresti (o prefigurare, o forma primara a zodiacului?); sau reprezentarea “elefantului-nor”; sau transcrierea plastica a unui mit al ploii prin linii ondulatorii descendente, ori prin “picaturi de ploaie” punctate pe imaginea corpului pachidermelor.
In Australia, in sfirsit, picturile incepand din mileniul al III-lea i.e.n. si continuand in acelasi stil pana in prezent sunt legate de aceleasi mituri cosmogonice care mai sunt inca vii si azi la populatiile bastinase cele mai inapoiate.
Arta epocii neolitice se deosebeste fundamental de arta paleoliticului superior. Este o arta dc o ampla difuziune geografica; ceea ce se explica prin faptul ca acum omul se deplaseaza la distante mari, a inceput sa navigheze de-a lungul fluviilor si a coastelor, sa faca schimburi de bunuri sau de diferite obiecte. (S-au gasit podoabe confectionate din scoici marine la o distanta de 200 km de mare). Asemanarile frapante dintre picturile neolitice din Ana-tolia septentrionala, cu cele din nordul Africii si cu cele din sud-estul Spaniei ne permit sa presupunem ca grupurile umane din aceste zone atit de andepartate unele de altele au venit in contact direct intre ele, schimband si idei si experiente.
Arta neolitica este o arta care isi mai pastreaza inca anumite scopuri magice (scopuri care, in cimpul artei religioase, n-au disparut pana azi nici in marile religii). Dar acum picturile sunt aduse la intrarea grotelor, sunt scoase la lumina spre a fi privite si in afara momentelor si actelor de cult, pentru a da astfel o mai sporita satisfactie estetica privitorului. Este o arta de observatie a miscarii, in special a miscarii omului; o arta a vivacitatii, a gestului, a activitatilor grupului, a scenelor de amploare, a vietii cotidiene. O arta de realism vizual, dar si de realism logic. O arta care stie sa renunte la asemanarea exterioara exacta in beneficiul ideii abstracte, intens si sugestiv comunicata prin procedeul stilizarii, procedeu care, la populatiile agricole, va duce la o predominanta a geometrismului decorativ in ceramica si in alte produse. O arta care stie sa sacrifice exactitatea contururilor anatomice reale, pentru a putea obtine in schimb efecte bazate pe sugestivitatea senzatiei frapante.
Si, mai ales, este o arta care acorda cum am spus o neta preponderenta figurii omului, redat intr-o mare varietate de atitudini si de actiuni, individuale sau colective; actiuni a caror reprezentare urmareste sa-i puna in evidenta calitatile fizice si uneori chiar insusirile morale.
Ai vreo nelămurire?