Omul medieval avea nevoie sa-si satgisfaca setea de fictiune, in sensul ca, in mod generic, fiinta umana a resimtit dintotdeauna nevoia de povesti.
Asadar, doar accesul la carti de cult nu asigura decat o parte din setea de cunoastere sau de loisir. Exista, dupa cum afirma toti antropologii si toti filosofii culturii, un apetit nestavilit poentru senzational, pentru lucruri iesite din comuna, deci, care sa sparga oriontul imagina medieval, care se rotea si se rostea in jurul finitudinii umane, in jurul precaritatii vietii, in jurut instabilitatii, al haosului, al promiscuitatii.
Pe de o parte, nevoia de inedit era satisfacuta prin omanele cavaleresti, asa numitele romanturi (variatiuni pe tema Cavalerilor Mesei Rotunde au circulat in toata lumea inclusiv in Balcani. In spatiul romanesc, totusi, intrucat nu putem vorbi despre o institutie a cavalarismului si nici de un cod cavaleresc, scenariile epice cele mai frecvente erau alegorii si anecdote cu tendinta molarizatoare.
De exemplu, de mare succes s-au bucurat fabulele lui Esop repovestite, extinse cat sa creeze acea stare obligatorie pentru asigurarea de public si anume, suspansul.
La noi, aceste fabule au fost populare sub numele de “esopia” sau “isopia” unde cititorul descperea ca bogatii numai sunt intotdeauna demni de respect, ca pot fi ironizati, ca pot fi ridiculizati etc.
Cele mai multe povestioare se refera la istetimea, de multe ori malitioasa, al simplului scal Esop in raport cu neomenosul sau stapan, Xantos. La un moment dat Xantos, aflat intr-o dispozitie Bachica, promite in public, sa bea marea, iar Esop il salveaza, sfatuindu-l sa-i conditioneze pe partenerii de pariu sa separe marea de afluenti.
Alta data, toata lumea rade de aparenta prostie a micului si uratului Esop pantru ca, la mutarea lui Xantos, ia greutatea cea mai mare, si anume sacul plin cu paine, in vreme ce ceilalti servitori carau cate o mobila sau alte obiecte. Prin urmare, omul medieval vibra la aceste anecdote pentru ca se simte solidar, din punct de vedere al conditiei modeste si a gerimii mentale cu vechiul grec, titpul raisonneun-ului.
Tot cu aspect de fabula adica avand sens moral compensator, a circulat cartea populara numita “Istoria poamelor” unde apar diverse situatii de viata, in care protagonistii sunt legume fructe mirodenii si altele.
Imaginatia mai era stimulata si de istorioare cu animale, intr-o culegere celebra pe tot cuprinsul Europei, numita “Fiziologul”. Aici, eorii sunt fapturi recognoscibile (leul, magarul, vulpea, paunul, porumbita, turtureaua, ursul iepurele, mielul), iar altele sunt fabuloase, adica sunt niste mutanti, niste himere, capabile, de multe ori, de efecte hilare. Apare in “Fiziolog” si una dintre cele mai nobile si mai pure creaturi, si anume inorogul.
Tot in ordine moralizatoare, a fost foarte gustata culegerea italiana de pilde, numita “Fiore di virtu” (Florile virtutii), cunoscuta la noi sub numele de “Albinusa”, dar cartea cu cel mai mare impact pentru toate varstele si straturile socilae a fost “Alexandria”, care porneste de la faptele eroice ale marelui cuceritor Alexandru Macedon.
Toate etapele din viata aventuroasa a marelui razboinic sunt prezentate sub zodia fabulosului, iar eroul este idealizat. Tot ce face si ce spune este impecabil, eset exemplar, este de dorit.
Pe masura ce nesfarsitele razboaie se indepartau de Europa, ajungand la un moment dat pe teritoriul Indiei, imaginatia se aprinde si dusmanii sunt descrisi drept chinocefali, drept oameni-scorpioni, oameni-paianjen, fapturi cu doua capete, balauri etc.
Ai vreo nelămurire?