In piesa lui D.R.Popescu, razboiul se desfasoara pretutindeni, il simtim fara a fi martori la ciocnirile sangeroase, tavalugul uriasei armii cotropitoare anuntandu-si prezenta tot mai amenintatoare prin insistenta cu care Argilos, vulcanicul var al lui Dromichaites, ii cere regelui sa ridice toata suflarea tarii la lupta.
Acest “bolnav de grija tarii” care este Dromichaites, isi intampina adversarul sleit de marsul indelung prin tinuturile parjolite de localnici, prin intinderi altadata fosnind sub belsugul recoltelor, acum seci si ostile, luandu-i in stapanire nu fiinta ticalosita de lipsuri si de neputincioasa manie, ci sufletul, modelandu-l treptat spre intelegerea adevarurilor istoriei. Ospatul legendar la care este invitat invinsul (scena antologica, de remarcabila forta ideatica si artistica), are menirea sa rezolve conflictul in modul dorit de Dromichaites, Lisimah reintorcandu-se in tara sa domolit si intelept.
Muntele este, astfel, un emotionant si grav Imn inchinat Ratiunii. Actiunea rememoreaza un timp stravechi, inchipuie un spatiu mitic, iluminat de-a lungul zilelor si al noptilor de stranii si prevestitoare semne, reconstituie o bataie de inima din existenta getilor, o binecuvantata biruinta militara si morala intr-un spatiu care e, deopotriva, si al sangelui si al sufletului romanesc. “Getii sunt cei mai viteji dintre traci” – afirma un personaj- “la ei, pamanturile ii cunosc pe cei ce le seamana cu grau… oalele, olarii… berzele si randunicile isi cunosc oamenii in curtea carora au cuiburi. La ei, totul si toate se cheama Zamolxe, adica Nemurire”. In Muntele, replica are, deseori, rezonanta de poema: “O, oameni, de-am putea sufletul neamului sa-l tinem in sanatate”, invoca Dromichaites, iar Bidia i se adreseaza eroului cu nestapanita solemnitate: “Tara ta e ca o casa, Dromichaites!”.
Inteleptul, omenescul, curajosul si patriotul rege al getilor, cel ars de “boala sfanta” a grijii pentru soarta tarii, exprima adesea adevaruri politice contemporane: “Eu m-as multumi – zice el – daca poporul meu si-ar face bine propria-i istorie. De ce s-o mai faca, ei pe-a altora, poate altii vor sa traiasca dupa legea lor?!”. Mare reformator, angajat sa revitalizeze din temelii natiunea getica prin ratiune, se pastreaza permanent in convingerea ca oamenii trebuie sa se infrunte prin forta ideilor si nu prin aceea a armelor.
Daca zeul Zamolxe se afla pe muntele verde ca simbol al eternitatii, zeita Ratiune se afla in mintea omului, in fapta lui, in insasi ordinea firii care-l invinge pe puternicul Lisimah. Dupa cum spune Dromichaites, invincibil este acel popor care sageteaza norul spre al impiedica sa intunece pamantul “cu raul furtunilor sau grindinei” sau vegheaza noaptea in ritmul tobelor, ca “varcolacii sa nu manance luna”: “Nu le mira – ii spune lui Lizimah – acum getii mei il ajuta pe Zamolxe sa limpezeasca lumea”.
Ai vreo nelămurire?