Daca in materie de stiinta militara persanii nu erau intru nimic inferiori romanilor, acelasi lucru se poate spune si in ce priveste organizarea administrativa a tarii.
Darius I si-a impartit imperiul in 23 de provincii (numar la care s-au adaugat apoi alte trei), avand in frunte fiecare cate un guvernator, numit satrap (“ingrijitorul tarii”). Ales de rege dintre membrii familiei regale sau din cele mai inalte familii nobile, el raspundea direct in fata regelui. Satrapul raspundea si de perceperea darilor, care erau stabilite de la caz la caz, cu o mare precizie. Raspundea de recrutarea oamenilor in timp de razboi (cand era decretata mobilizarea totala), precum si de administrarea in provincia sa a justitiei.
Alaturi de satrap in sarcina caruia deci cadea exclusiv administratia civila era plasat guvernatorul militar al provinciei respective, depinzand direct numai de rege. Pe linga un inalt functionar insarcinat cu perceperea darilor satrapul mai avea alaturi si un secretar numit de Palat, care avea misiunea de a tine legatura direct cu casa regala. In sfirsit, pe linga contactul permanent si direct cu guvernatorul militar si cu acesti secretari, regele isi mai avea (pentru a-i controla pe satrapi si pentru a le verifica obedienta) si un corp special de inspectori, numiti “urechile regelui”. Acestia vizitau o data pe an sau, inopinat, chiar de mai multe ori satrapiile spre a controla gestiunes; in caz de nevoie puteau dispune si de forta armatei. In perioada arsacizilor functia de satrap a devenit in general ereditara.
O pozitie speciala detineau cetatile grecesti si feniciene din Asia Mica ; ele si-au pastrai institutiile, trupele lor si chiar propria lor monetar ie locala (cf. Carete Pelayo).
Ai vreo nelămurire?