In Introductia, cu care se deschide Dacia literara, Kogalniceanu isi propune sa continue, pe o treapta mai inalta, activitatea lui Heliade si a lui Asachi, ca initiatori ai presei romanesti, evitandu-le erorile (provincialismul, faramitarea interesului prin diversitatea de profil).
Dacia literara isi propune sa faca “abstractie de loc”, sa fie “foaie romaneasca”, indeletnicindu-se “cu productiile romanesti, fie din orice parte a Daciei, numai sa fie bune”.
Revista trebuie sa devina, prin reproducerea scrierilor valoroase aparute in alte periodice, “un repertoriu general al literaturii romanesti, in carele, ca intr-o oglinda, se vor vedea scriitorii moldoveni, munteni, ardeleni, banateni, bucovineni, fistecarele cu ideile sale, cu limba sa cu chipul sau”.
Isi fixeaza ca tel exclusiv literatura, fara a parasi insa telurile politice, nationale.
Promovarea hotarata si consecventa a directivei nationale si popu-: lare in literatura.
Sustine ca originalitatea nationala este “insusirea cea mai pretioasa a unei literaturi”.
Condamna cresterea imitatiilor si traducerilor care “s-au facut la noi o manie primejdioasa, pentru ca omoara in noi duhul national”.
Nu se refuza unele traduceri valoroase, ci se critica abuzurile si mimarea Apusului (“in secolul al XlX-lea nu e iertat nici unei natii de a se inchide inauntrul timpului, de a se margini in ce are, fara a se imprumuta si de la straini”).
Inspiratia din realitatea autohtona (“Istoria noastra are destule fapte eroice, frumoasele noastre tari sunt destul de mari, obiceiurile noastre destul de pitoresti si de poetice, pentru ca sa putem gasi si la noi sujeturi de scris, fara sa avem pentru aceasta trebuinta sa ne imprumutam de la alte natii”).
Valorificarea folclorului, a istoriei, a frumusetilor naturii patriei.
Revista va lupta pentru ca “romanii sa aiba o limba si o lite ratura comuna pentru toti”.
Se insista asupra legitimitatii spiritului critic (“Critica noastra va fi nepartinitoare, vom critica cartea, iar nu persoana. Vrajmasi ai arbi-trariului, nu vom fi arbitrari in judecatile noastre literare”).
Ai vreo nelămurire?