In timpul razboaielor dintre romani si cartaginezi a crescut si s-a format Publius Cornelius Scipio (nascut in 235 i.e.n.), alaturi de fratele sau, Lucius Cornelius Scipio (viitorul Asiaticus); sentimentele sale anticartagineze fura alimentate si de fabulistica eroica brodata pe evenimentele primului razboi punic, in cadrul caruia bunicul sau, Lucius, ajuns consul, smulsese Cartaginei Aleria, principalul punct de sprijin al punilor in Corsica.
In chiar conditii de pace, pregatirile militare romane aveau ca principala orientare puterea Cartaginei si, dealtfel, de o pace propriu-zisa nici nu putea fi vorba. Astfel, in timp ce punii isi aveau toata forta militara angajata, sub comanda lui Hamilcar, pentru a inabusi rascoala din 241-238 i.e.n. a propriilor mercenari, condusi de fostul sclav campanian Spendius si de libianul Mathos, romanii isi consolideaza controlul in largul coastelor vestice prin ocuparea Sardiniei si Corsicii (declarate mai apoi, in 227 i.e.n., provincie romana – a doua).
Asadar, starea de spirit anti-cartagineza domina “Cetatea eterna”, marcand chiar momente diurne obisnuite. Cu atat mai mult cu cat, din 237 i.e.n., cand Hamilcar este numit strateg al Hispaniei, Cartagina incepu o politica deosebit de activa in bogata peninsula: aceastl ofensiva iberica a punilor nu inceta nici la moartea, in 2291 i.e.n., a lui Hamilcar, fiind continuata un timp, de ginerele acestuia, Hasdrubal, apoi chiar de fiul sau, Hannibal. Chiar si cele doua razboaie ibrice ale Romei (229-228 i.e.n. si respectiv, 219 i.e.n.), victoria lui Lucius Paulus Aemilius, din 219 i.e.n.. ce aduse sub stapanire romana litoralul iliric, nu putura sa abata atentia si nelinistea cu care Roma urmarea evolutia armatelor punice in luptele cu celtii iberi.
Astfel ca, odata cu fundarea de catre Hasdrubal a unei importante cetati in Peninsula Iberica, in 227 i.e.n., care devine curand baza operatiunilor punilor acolo – este vorba de Carthago Nova – Roma redevine activa fata de politica hispanica a Cartaginei, incheind un tratat de alianta cu Saguntum, bogatul si puternicul oras de la varsarea Ebrului in mare. Ciocnirea de interese ce se prefigura in Peninsula Iberica intre Cartagina si Roma le indemna la convenirea, in 226 i.e.n., a asa-zisului Tratat al Ebrului, care, in fapt, impartea intre cele doua puteri ale Mediteranei Occidentale zonele de influenta din peninsula, cu granita pe Ebru.
Doi frati Scipio, Cnaeus si Publius, erau direct implicati in inaltul comandament militar roman (ambii vor fi, dealtfel, consuli, in 222 i.e.n. si, respectiv, in 218 i.e.n.), constant indreptat spre observarea Cartaginei. Starea fu, in mod firesc, transmisa fiilor lui Publius, viitorii Africanus si Asiaticus; dealtfel nici un roman nu facea o alta politica, iar iminenta unei noi confruntari cu Cartagina grabi procesele de tot felul parcurse de societatea romana. Cel mai important dintre ele, pe planul vietii publice, a fost reforma comitiilor serviene, incheiata in 222 i.e.n. Conform reformei se reconsidera sarcinile triburilor romane (in numar de 35, in epoca), astfel incat un trib formeaza cate doua centurii pentru fiecare din cele cinci clase censitare. Numarul centuriilor creste, deci, la 373 (350 centurii ale claselor, plus 18 centurii de cavaleri, plus 4 centurii ale meseriasilor si muzicantilor, plus 1 centurie a proletarilor), ceea ce ridica majoritatea in comitiile centuriate la 187 voturi, facand sa sporeasca rolul politic al cetatenilor din a doua si a treia clasa censitara.
Numirea, in 221 i.e.n., la moartea lui Hasdrubal, a lui Hannibal in fruntea trupelor punice din Peninsula Iberica, facu din confruntarea mocnita romano-cartagineza un conflict deschis. Tanarul Hannibal franse echilibrul, fixat de Tratatul Ebrului, cucerind, in 219 i.e.n., Saguntum si, fara a astepta armata consulara romana in zona iberica, traverseaza Pirineii si Alpii aparand surprinzator, in octombrie 218 i.e.n., in nordul Italiei.
Ai vreo nelămurire?