Pentru a fi bine inteles rolul Makkabeilor in epoca, trebuie spus ca daca la inceput mozaismul era tolerat de elenism (ptolemeic), dupa 198 i.e.n., cand in urma victoriei lui Antiochos al III-lea cel Mare impotriva armatelor egiptene (conduse de generalul Scopas) Palestina trecu in imperiul Seleucizilor, mozaismul incepu a fi persecutat chiar in Ierusalim. S-a ajuns la forme grave, cum a fost ocuparea militara a Ierusalimului de catre Antiochos al IV-lea Epiphanos (175-164 i.e.n.), care profana Templul lui Solomon inchinandu-1 si utilizandu-l pentru sacrificii lui Zeus, interzicand circumciziunea, sabatul, celelalte sarbatori religioase evreiesti.

Redusi de la existenta statala stralucita inainte vreme la cea religioasa, amenintati capital si in aceasta privinta, evreii regasira, intr-o izbucnire spontana, vechiul curaj si se ridicara la lupta. Actul lui Matathias a fost semnalul rascoalei. Soarta luptelor a fost schimbatoare pana cand Iuda, al treilea fecior al lui Matathias, devenit seful rascoalei la moartea, in 166 i.e.n., a tatalui sau, obtinu o victorie hotaratoare, in 163 i.e.n., impotriva sirienilor. in urma acestei victorii, regentul Lysias (Antiochos al IV-lea murise in 164 i.e.n.) se vazu nevoit sa acorde evreilor libertatea religioasa.

Iuda, nemultumit de rezultat, continua lupta pentru dobandirea libertatii politice, fara de care cea religioasa era iluzorie, dar pieri intr-o lupta din 161 i.e.n. Steagul libertatii a fost preluat de fratele sau Ionathan, care invinse in 158 i.e.n., armatele siriene conduse de Bacchides si obtinu investirea ca mare preot. Ucis In 143 i.e.n., sarcinile sale fura preluate de ultimul supravietuitor dintre fratii Asmoneeni, dealtfel si cel mai intelept dintre ei, Simon. inzestrat cu evidente calitati de militar si de om politic, Simon Makkabaios nu se mai multumi cu succese partiale, smulse sau redate Seleucizilor in functie de conjunctura, ci cuceri independenta absoluta a Palestinei, bazat pe intretinerea unei forte proprii de aparare suficiente.

Independenta Palestinei a fost dealtfel recunoscuta de seful casei Seleucide, Demetrios Nikator, in 142 i.e.n. intelegand ca numai o monarhie ereditara fundamentata pe autoritatea religioasa putea stapani taberele divergente din sanul poporului si, deci, mentine independenta statului, el transforma functia de mare preot si, totodata de sef al statului, intr-un apanaj al familiei sale. intemeie, in acest fel, dinastia Asmoneenilor si avu vreme sa o consolideze. Astfel, in 135 i.e.n., Ptolemeu Avuv, ginerele lui Simon, nu reusi, dupa ce-si ucise socrul, sa detroneze pe Asmoneeni, fiul lui Simon, Ioan Hircan I (135-104 i.e.n.), indepartandu-l cu usurinta. Ioan Hircan I recuceri, chiar, independenta Palestinei (cedata formal Seleucizilor de Ptolemeu Avuv) in 129 i.e.n.

Dinastia intemeiata de Simon Makkabaios se dovedi puternica si dupa moartea lui Ioan Hircan I, in ciuda certurilor dintre cei doi fii ai acestuia, Aristobul (104-103 i.e.n.) si Alexandru Ioan (103-76 i.e.n.). Acesta isi adauga, la titlul de mare preot, pe cel de rege si implini opera inceputa de Simon Makkabaios, recucerind vechi teritorii iudeo-israeliene (ultimele cucerite au fost Samaria si Idumeea), intinderea statului sau fiind comparabila cu cea a statului lui David si Solomon. insa, in ciuda politicii unificatoare a Asmoneenilor, evreii erau divizati, chiar din punct de vedere religios, consecinta a exilului.

Partida conservatoare a saduceenilor (aristocratia religioasa) era manifest in slujba Asmoneenilor, a caror autoritate absoluta nascuse proteste. Clasele de mijloc, comercianti, mestesugari alte categorii profesionale si sociale, formand partida fariseilor, propovaduind “purificarea” spirituala, ce avea ca principala idee necesitatea pentru evrei sa paraseasca scena politica si sa se dedice exclusiv credintei in Iahvc, se afla intr-o permanenta opozitie la autoritate. Pentru pozitia lor, fariseii invocau traditia scrisa (Torah sau Legea mozaica), dar apelau si la o traditie orala, la interpretari ale Legii, asa-numitele interpretari ale doctorilor (scribii). Oarecum scosi din context, dar importanti in echilibrul intern iudeu, erau esenienii, care, pentru o eficienta devotiune religioasa, propovaduiau viata in natura, contemplativa, eliminarea militantismului politic.

Dupa moartea lui Alexandru Ioan, Incepe declinul dinastiei Asmoneenilor si a statului iudeu, cearta dintre fiii sai, Aristobul al II-lea si Ioan Hircan al II-lea permitind interventia Romei. Regatul lui Ioan Hircan al II-lea devine stat clientelar al Romei, In 63 i.e.n. Tot el fu acela care condamna dinastia Asmoneenilor, permitind unui evreu din Idumeea, Antipater, sa-si consolideze pozitia in ierarhia religioasa si, mai tarziu, in 37 i.e.n., sa-1 impuna pe fiul sau pe tronul iudeu. De fapt, statui independent, construit de Simon Makkabaios si fratii sai, isi incetase existenta odata cu prabusirea Ierusalimului in fata ostilor lui Pompeius, in 63 i.e.n., devenind una din camarile Romei.

Trimite prietenilor

Ai vreo nelămurire?