In vremea sa Egiptul Lagizilor atinge maxima intindere, depasind 100 000 de kilometri patrati. Cand s-a instalat pe tronul Ptolemeilor, in 246 i.e.n., avea 37 de ani si mostenea un imperiu puternic, intarit de cei doi inaintasi ai sai. La moartea sa, in 221 i.e.n. (avea 62 de ani si a murit, se pare, otravit de fiul sau, Ptolemeu al IV-lea, 221—204 i.e.n., poreclit in deriziune, datorita acestui act, Philopator = iubitorul tatalui), se putea intitula, chiar o si facuse, stapinul Mediteranei. In ciuda infrangerilor pe care Plolemeii le-au suferit in hotaritoarele batalii navale purtate, a nimicirii flotei lui Ptolemeu al III-lea de catre Antigonos Gonatas (regele Macedoniei, 276—239 i.e.n.) in lupta de langa insula Andros, tot teatrul maritim a fost cel in care s-a manifestat suprematia Egiptului Lagid.
Prin porturile Alexandriei si Naucrulisului se efectua mai mult de jumatate din tranzitul maritim mediteranean, iar Ptolemeu al III-lea dispunea de atatea pentere si heptere de lupta, incat nici o infrangere, chiar de proportiile celei de la Andros, nu-i putea stirbi forta navala. Ptolemeu al IIl-lea a urmarit, fireste,aceeasi tinta ca si inaintasi: stapanirea Asiei Mici si a insulelor egeene. La moartea lui Antiochos al II-lea, In 247 i.e.n., Ptolemeu al Ill-lea a considerat problema succesiunii in regatul Seleucizilor ca apartinandu-i. Seleucos al II-lea Kalinicos, fiu al lui Antiochos si mostenitor de drept, se vazu contestat de Ptolemeu al III-lea, care, invocind razbunarea surorii sale (Berenice, fiica a lui Ptolemeu al II-lea, sotia lui Antiochos al II-lea), asasinata de Paodice, prima sotie a lui Antiochos, declansa “al treilea razboi sirian” (246-241 i.e.n.), numit si razboiul lui Laodice.
La inceput, trupele lui Ptolemeu al III-lea obtin mari succese, strapungand apararea seleucida, trecand, intr-un mars fulger, peste Siria si Mesopotamia, atingand Tigrul. Dar, in 245 i.e.n., principalele orase ale Siriei si Babilonului trec de partea lui Seleucos al II-lea Kalinicos, care traverseaza intr-un mars eroic muntii Taur si in prima importanta ciocnire cu ostile lui Ptolemeu al III-lea obtine o victorie hotaratoare. Tot atunci se produce si dezastrul de la Andros, parte integranta a acestui razboi sirian (Gonatas a fost aliatul permanent al Seleucizilor contra Ptolemeilor). in ciuda situatiei de front precare, prin manvre si presiuni abile, dar si prin forta armelor, datorita considerabilei puteri economice si militare a Egiptului, la care adaugam si slabirea taberei adversarilor in urma certurilor dinastice (Antiochos Hieras, fratele lui Seleucos, se rascoala in 241 i.e.n.), Ptolemeu al III-lea iese cu pozitiile intarite din acest razboi.
Astfel, isi consolideaza stapanirea asupra Efesului si Miletului, asupra Ciliciei, Cariei, coastelor Traciei (cu Cheronesul tracic), insulelor din nordul egeean, insulelor Samos si Lesbos. Prin sotia sa, Ptolemeu al Ill-lea mosteni regatul Cyrenei. in acest fel, el si-a asigurat controlul absolut al Mediteranei si al Marii Negre. Reusi, prin daruri si favoruri, sa-si apropie preotimea egipteana (inca de temut), care-l supranumi “Binefacatorul” (=Evergetul), probabil si datorita readucerii in Egipt, in timpul campaniilor siriene si persane, a idolilor egipteni luati de, Cambyse si Darius. Dar acest imperiu, maritim in exterior si birocratic in interior, suferea de lipsa de randament a muncii supusilor egipteni.
Edificata pe mare de o flota de razboi si comerciala incomparabila la acea vreme cu vreo alta, hegemonia Egiptului elenistic va fi naruita pe uscat. in trei decenii dupa moartea lui Ptolemeu al Ill-lea, Egiptul, sub loviturile lui Antiochos al Ill-lea cel Mare , va pierde Siria si libera decizie in politica externa. Aceasta din urma mai ales datorita aparitiei in Moditerana a unei puteri tinere – Roma. Dupa pacea de la Apameea, din 188 i.e.n., Roma devine arbitrul lumii elenistice. Puterea Egiptului se va limita numai la Valea Nilului, jucand un rol secundar in viata internationala. Chiar si traditiile culturale ale Alexandriei vor fi preluate de alte centre ale elenismului (Pergamul si Rhodosul), iar posesiuni traditionale ale Egiptului (Cyrena, Cipru) devin provincii romane. Fundata po baze atat de subrede, fara legaturi profunde cu poporul pe care-l stapanea, dinastia Lagizilor, dupa ce pana la Ptolemeu al IlI-lea a avut reazemul unor suverani cu personalitate proeminenta, va sfarsi lamentabil de muscatura viperei-aspide.
Ai vreo nelămurire?