La 1530 l.e.n., pe neasteptate, izbind ca fulgerul, venind, nu se stie cum, din nordul plin de primejdii,; asupra Babilonului se abatu o putere atat de covarsitoare,, incat regele Samsuditana, ultimul suveran al dinastiei amorite babilonieni, ce se zbatea sa supravietuiasca in fata presiunilor kasitilor, nici n-avu vreme sa se dezmeticeasca. Invadatorii nu erau ca hoardele de jefuitori care coborau din muntii Zagros sau navaleau din stepa siriana si pe care locuitorii anticei metropole se obisnuisera a-i combate. Erau trupele disciplinate, bine antrenate pentru batalie, ale hititilor.
Conducatorul lor era Mursil I, un suveran abil care reusise sa pastreze in statul hitit cetatile cu tendinte dizidente. Sosea in fata Babilonului dupa ce pedepsise apostazia Halpei (Alep), care, impreuna cu regatul Karkemishului, constituia cheia “secerei manoase” mesopotamiene, obiectiv permanent al razboaielor duse nu numai de Mursil I, ci de toti suveranii hititi. Marsul fortat, de 2000 de kilometri, ce separau Anatolia – vatra hitita – de Babilon, avea un scop, deci, disciplinar si de intimidare. Prada luata din Babilon a transportat-o la Hattushash, capitala hitita, cu exceptia, insa, a statuilor zeitatilor babiloniene, pe care le expuse pe malurile Eufratului, la granita sudica, la Hana; era un act de propaganda pentru strainatate plin de semnificatie pentru portretul acestui suveran glorios. Urcarea sa pe tronul hitit a urmat unor certuri privind succesiunea. Dinastia din care facea parte fusese intemeiata, pe la 1680 i.e.n., de Pithana si Anitta, in acelasi timp intemeietorii regatului hitit (alte cronologii: circa 1800 i.e.n.).
Pana la acea data, incepand din jurul anului 2000 i.e.n. triburile indoeuropene ale nesitilor si luvienilor, stabilite pe cursul mijlociu al Halysului (Kizil Irmac – astazi), in podisul Anatoliei, din centrul Asiei Mici, zona ce va fi numita mai tarziu Cappadocia, au convietuit si fuzionat cu autohtonii neindoeuropeni hatti – protohititii (era o populatie inrudita, probabil, cu cele caucaziene). La inceput, hititii au format mici regate independente (Kushar, Zalpa, Ilattushash, Purushanda, Nesa, Salatiwar), care, de cele mai multe ori, nu se intindeau cu mult mai mult dccat teritoriul periurban al orasului de resedinta. Anitta, din Kusliar, a supus Hattushashul si Nesa, aceasta din urma devenindu-i capitala. Un urmas al acestuia, Labarna (sau Tabarna), al carui nume va deveni titlu regal pentru urmasi, desavarseste opera de unificare a regatului hitit (circa 1650 l.e.n.); cu el se considera ca incepe perioada Regatului Vechi. Se pare ca Labarna a revenit cu capitala la Kushar. Un urmas al lui Labarna, probabil fiu, Hattushil I (= omul din Hattushash), in vremea caruia influenta culturii babiloniene se accentueaza, este celebru prin expeditia contra Halpei, pe care o cucereste profitand de infrangerea hicsosilor si a intinsei dar slabei lor coalitii din Asia Anterioara de catre egipteni.
De la Hattushil I, care a domnit 30 de ani, intre 159Ã’ -1560 i.e.n. (alte cronologii: 1680 – 1650) si care a fixat capitala la Hattushash (Bogazkoy din Turcia de azi), pastrand, totodata, titlul de rege al Kusharului, a ramas un testament a carui valoare literara este considerabila si care explica ascensiunea lui Mursil I, fiul sau. Conform testamentului, Hattushil I isi dezmosteneste fiul mai mare, Labarna, deoarece in timpul bolii regalului sau tata a complotat cu Hastaya, “vipera de maica-sa”, si “N-a varsat o lacrima, n-a aratat nici un fel de mila. E rece si rau la inima”. Tot el il propune tulliei, pentru a-i fi urmas, pe Mursil I.
O data cu domnia acestuia (1560-1530 i.e.n., dupa alte cronologii 1620 – 1590 i.e.n.), politica hitita, atat la interior cat si la exterior, capata contururi ferme. Astfel, inabusa rascoala alimentata de sustinatorii lui Labarna, desavarseste unirea triburilor nesite si luviene cu cele ale hattilor, fixeaza definitiv capitala la Hattushash si reorganizeaza armata, care devine, odata cu el, din ce in ce mai apropiata de metafora folosita pentru a o desemna: zidul de fier.
Oastea era permanenta, formata din profesionisti special antrenati pentru lupta si care se dedicau in exclusivitate razboiului; intretinerea lor era asigurata de proprietati individuale inzestrate cu sclavi. in cadrul armatei hitite cea mai eficienta arma erau carele de lupta, mai mari si mai puternice decat cele folosite indeobste in Orientul antic, cu un echipaj de trei ostasi: luptatorul propriu-zis, conducatorul cailor si. scutierul. Era folosit armamentul greu, din fier. Existau si trupe, de pedestrasi, dotate de asemenea cu armament greu, dar care erau utilizati in lupta cu oarecare neancredere, sentiment ce-i va priva pe hititi, mai tarziu, in 1285 i.e.n., la Kadesh, de o victorie asupra egiptenilor care ar fi fost capitala pentru configuratia Asiei Anterioare. Vanatoarea de oameni pentru asigurarea de sclavi, care suplineau lipsa barbatilor de la treburile gospodariei, a fost unul din principalele scopuri, daca nu cel mai important, al razboaielor duse de hititi.
Ai vreo nelămurire?